A stat opt ani în paragină: O grădiniță din orașul Taraclia va fi reparată capital, la inițiativa deputaților din PP ”ȘOR” | VIDEO

O grădiniță din orașul Taraclia va fi reparată capital, după ce a stat opt ani în paragină. Lucrările de modernizare a instituției de învățământ vor demara în scurt timp, iar cele 5,6 milioane de lei au fost alocate din bugetul de stata la inițiativa deputaților din fracțiunea Partidului Politic ”ȘOR”. Astfel, micuții din oraș vor putea să frecventeze grădinița chiar din toamnă.

Grădinița numărul 1 din Taraclia a fost reparată capital în anul 2012. Atunci însă, nu s-a schimbat acoperișul. Mai târziu, acesta a fost scos, iar după o ploaie puternică toate investițiile sau dus pe apa sâmbetei. Instituția a fost lăsată de izbeliște deși există o criză de locuri în grădinițele din oraș. Acum, clădirea va fi reparată din nou, iar după asta aici vor veni copiii care frecventează în prezent o clădire construită cu aproape 60 de ani în urmă și în care condițiile sunt improprii, pereții sunt fisurați, umezi și cu igrasie.

CAROLINA BEȚIVU, reporter: „Suntem într-o grupă în care micuții fac diferite activități. Podeaua este atât veche încât pe alocuri scârțâie sau chiar este găurită. Tavanul la fel este defect, iar uneori ploaia pătrunde în interior. Mai groaznic este însă în grupul sanitar. Aici mucegaiul poate fi văzut pe pereți”.

Conducerea grădiniței afirmă că acest edificiu nu corespunde cerințelor unei instituții preșcolare.

NATALIA MIHAILOVA, directorul grădiniței Nr.3 din Taraclia: „Avem încăperi prin care trecem dintr-o grupă în alta, dar după noile standarde, fiecare grupă trebuie să aibă intrarea și ieșirea aparte”.

Și părinții spun că așteaptă cu nerăbdare momentul în care micuții vor fi transferați într-o instituție modernă.

NELEA MUNTEAN, părinte, educatoare: „Eu am lucrat doi ani în grupa pregătitoare. În această grupă este frig și umezeală”.

ALIONA DERIVOLCOVA, părinte: „În sfârșit se îndeplinește dorința noastră, a părinților, ca să trecem într-o grădiniță nouă”.

În lipsa banilor pentru renovarea clădirii grădiniței, autoritățile locale au solicitat ajutor parlamentarilor, care au venit cu un amendament la Legea bugetului, iar propunerea a fost acceptată.

VEACESLAV LUPOV, primarul orașului Taraclia „M-am adresat Partidului ”ȘOR” și tot timpul am spus că neapărat voi găsi o metodă ca să reparăm această grădiniță. Mulțumim Domnului că În acest an, datorită Partidului ”ȘOR” și deputatului Vadim Fotescu, au fost alocate 5,6 milioane de lei pentru reconstrucția grădiniței”.

Totodată, constructorii spun că lucrările vor începe în scurt timp și vor fi efectuate după cele mai moderne tehnologii.

SERGHEI VOINSCHI, specialist în construcții: „Vom schimba toate sistemele de zi cu zi. Încălzirea, gazul, apa, lumina. La fel, vom face și unele modificări în proiect, ca să le fie mai comod copiilor”.

Veaceslav Lupov susține că inițial, banii pentru reparație nu erau prevăzuți pentru aceste lucrări. Iar deputatul PSRM, Chiril Tatarlî, ales pe circumscripția Taraclia, s-a îngrijit doar de localitățile conduse de către primarii socialiști, ignorând necesitățile din Taraclia.

VEACESLAV LUPOV, primarul orașului Taraclia: „Indiferent din ce partid face parte, el este deputat din partea raionului Taraclia și trebuie să manifeste grijă față de fiecare localitate. Acesta este Chiril Ilici Tatarlî. Slavă Domnului că sunt deputați pentru care interesele oamenilor au prioritate și nu cele ale partidului”.

Tatarlî nu ne-a răspuns la telefon pentru un comentariu. Totodată, deputatul Partidului Șor, Vadim Fotescu, care a reușit să obțină finanțare pentru grădiniță susține că investițiile în educația copiilor este cea una dintre prioritățile formațiunii din care face parte.

VADIM FOTESCU, deputat Partidul Politic ”ȘOR”: „Ceea ce ne-a reușit să facem în urma repartizării banilor pentru reparația acestei grădinițe, aduce un mare folos tuturor locuitorilor. Și cel mai important copiii sunt viitorul nostru de aceea noi muncim în primul rând pentru ei”.

Iar președintele Partidului ”ȘOR” declară că formațiunea pe care o conduce va continua să muncească în interesul cetățenilor.

ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic ”ȘOR”: „Partidul Șor niciodată nu s-a temut de alegeri anticipate, chiar le dorim pentru că nouă nu ne este rușine să privim oamenii în ochi. Noi facem tot ce am promis și în special acolo unde astăzi sunt primarii din partea Partidului ”ȘOR””.

Grădinița renovată urmează să-și redeschidă ușile din 1 septembrie. În prezent, în oraș activează trei instituții preșcolare. Menționăm că și secretarul fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a atras 400 de mii de lei pentru reparația drumurilor din satul Cairaclia, din raionul Taraclia.

Spread the love

Check Also

Încă două artere din municipiul Orhei au fost reparate capital după o tehnologie nouă, datorită echipei lui Ilan Șor | VIDEO

Încă două artere din municipiul Orhei au fost date în exploatare. Este vorba de Strada …