A traversat ilegal frontiera pentru a ajunge la muncă în Ucraina: O femeie din Leova, reținută

Doi moldoveni care au încălcat frontiera de stat au fost reținuți în urma conlucrării bilaterale și schimbului operativ de informații dintre polițiștii de frontieră și grănicerii ucraineni. Pe teritoriul statului vecin colegii ucraineni au intervenit și ulterior, conform procedurilor legale, persoanele reținute au fost transmise autorităților Republicii Moldova pentru continuarea cercetărilor, scrie unimedia.info.

În primul caz, ca urmare a prelucrării unei informații de către ofițerul de investigații din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, a fost stabilit că o cetățeancă a Republicii Moldova s-ar afla ilegal pe teritoriul Ucrainei, din luna decembrie 2021.

Din datele deținute, femeia de 32 de ani este originară din raionul Leova. Astfel, grație cooperării existente și schimbului de informații operative a subdiviziunii de frontieră cu autoritățile de frontieră ucrainene, persoana bănuită a fost reținută de către serviciul operativ de grăniceri în localitatea Vâsoceanca, Ucraina. Din declarațiile preliminare ale tinerei moldovence, acum o lună ar fi traversat ilegal frontiera prin zona localităților Basarabeasca – Serpneovoie, cu scopul de muncă în orașul Herson, Ucraina. Ieri seara, în baza acordului de readmisie dintre state persoana a fost deferită autorităților din Republica Moldova.

În cel de-al doilea caz, patrula de menținere a regimului în punctul de trecere a frontierei Mirnoe a observat o persoană care se deplasa spre linia frontierei de stat, prin ocolirea punctului de trecere. Polițiștii de frontieră au întreprins toate măsuri necesare de contracarare a acțiunii ilegale a bărbatului, însă acesta a reușit în cele din urmă să ajungă pe teritoriul Ucrainei. Între timp au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene, care au intervenit la fața locului, reținând bănuitul. Bărbatul nu deținea vreun act de identitate asupra sa. Ca urmare a cercetărilor ulterioare s-a stabilit că acesta este originar din orașul Taraclia. Ba mai mult că nu este la prima sa abatere, persoana fiind reținută a treia oară pentru același tip de infracțiune.

În repercursiune, cercetările sunt continuate de către ofițerii de urmărire penală din cadrul DR Sud, conform art. 362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.


Spread the love

Check Also

Marea Britanie testează săptămâna de lucru de patru zile

În Marea Britanie a fost lansat recent un program pilot privind săptămâna de lucru de …