ANRE explică cum vor fi stabilite noile preţuri la benzină, motorină şi gaz lichefiat

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat pe site-ul instituției proiectul noii Metodologii de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și a organizat a doua rundă de consultări publice.

Eugen Carpov, director ANRE, a declarat că Agenția a elaborat proiectul Metodologiei reieșind strict din prevederile legale existente, iar actul de reglementare supus dezbaterilor reprezintă „un compromis între normele impuse de organul legislativ, atribuțiile regulatorului și posibilitățile reale ale actorilor de pe piața produselor petroliere”, transmite Știri.md.

Ce va prevede noua Metodologie

Pe de altă parte, reprezentanţii companiilor susţin că noile prevederi legale pun în dificultate sectorul petrolier sub aspectul aplicabilității, iar încercarea Agenției de a depăși carențele normative este una salutabilă, dar insuficientă pentru stabilirea unui cadru regulator adecvat realităților pieții.

Cele mai discutate aspecte rămân cele legate de modalitatea de stabilire a prețurilor de comercializare cu amănuntul de către companiile care nu înregistrează operațiuni de import, costurile mari pentru accesarea cotațiilor Platts în cazul companiilor mici, modalitatea de evidență a partidelor de produse petroliere și identificarea cotațiilor relevante Platts pentru gazul lichefiat.

Astfel, proiectul Metodologiei reglementează:

modul de calculare de către agenții economici a prețurilor maxime de comercializare cu ridicata și amănuntul a benzinei, motorinei și gazului lichefiat;

modalitatea de calculare și aprobare de către ANRE a marjelor la comercializarea produselor petroliere care urmează a fi utilizate de către agenții economici în cadrul procesului de stabilire a prețurilor pentru fiecare partidă importată/procurată;

modul în care agenții economici urmează să stabilească de sine stătător prețurile de comercializare a produselor petroliere sub limita maximală calculată;

modul în care agenții economici care practică activitatea de import și comercializare cu ridicata și activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere urmează să ducă evidența cheltuielilor ce țin de fiecare din aceste activități.

De asemenea, proiectul prevede obligativitatea asigurării de către agenții economici a tuturor partidelor de produse petroliere importate, iar în cazul procurărilor locale, evidența partidelor procurate de la importatori.

Prețul fiecărei partide comercializate se stabilește la un nivel ce nu poate depăși prețul maximal al acesteia. Pe măsura comercializării complete a fiecărei partide de produse petroliere, prețul pentru fiecare partidă nouă se stabilește reieșind din prețul maximal de intrare a acesteia, în ordine cronologică, susţine ANRE.

În cazul comercializării complete a partidei precedente în intervalul cuprins între orele 00:01-23:59, prețul de comercializare precedent nu poate fi modificat și rămâne valabil până la întocmirea raportului zilnic de închidere, emis de aparatele de casă şi de control cu memorie fiscală conectate la distribuitor, urmând ca prețul nou să fie pus în aplicare începând cu ziua următoare, ora 00:01.

Cum vor fi stabilite preţurile

Pentru a exclude riscul de neaplicare a Metodologiei, în fiecare zi lucrătoare, până la ora 12:00, Agenția va publică pe pagina sa web indicatorii rezultați din formula (PL* CV), pentru fiecare produs petrolier în parte. PL este valoarea mediei mediilor cotațiilor Platts, iar CV – rata oficială medie de schimb a monedei naționale în raport cu dolarul SUA, stabilită de Banca Națională a Moldovei: pentru 14 zile anterioare, lei/$.

Acești indicatori se vor utiliza la calcularea nivelului maximal al prețului pentru fiecare partidă importată în ziua următoare, începând cu ora 00.01.

Administraţia ANRE susţine însă că în condiţiile în care termenul dat de legislativ pentru elaborarea şi adoptarea unei noi metodologii este de doar o lună, nu vor putea fi examinate soluţii de alternativă.

Amintim că, pe 10 aprilie 2021, Parlamentul a aprobat un proiect de modificare a Legii privind piața produselor petroliere, document care prevede noi norme de calculare și aplicare a prețurilor la benzină și motorină, ținând cont de fluctuațiile existente la bursele internaționale și regionale (Platts).

Spread the love

Check Also

UE oferă 600 de milioane de euro pentru Moldova. Pentru ce vor fi destinați banii | VIDEO

Veste bună pentru Republica Moldova. Comisia Europeană a aprobat un plan de relansare economică pentru …