AU MERS LA PLAJĂ ÎN TIMP CE UNII COLEGI SUSȚINEAU BACALAUREATUL | VIDEO

Pe când unii studenți au trăit emoții de nedescris și au mers să susțină examenul de bacalaureat la limba străină, alții au decis să-și petreacă timpul într-un mod mai deosebit – au mers să facă plajă și să se odihnească. Vorbim despre Mihaela Dodi și Ionela Stati, absolventele liceului Teoretic Ion Luca Caragiale din Orhei, care au fost scutite de examenul la limba străină.

Pe Mihaela și Ionela le-am găsit astăzi pe malul lacului de la OrheiLand. Au lăsat ghiozdanele pline cu cărți acasă și au decis să se odihnească. Asta după ce fetele au muncit timp îndelungat și s-au ales cu nota zece la examenul de bacalaureat la engleză. Chiar dacă au trecut prin momente grele în acești 12 ani de studii și au învățat din zori și până-n noapte, acum nu  regretă acest lucru.

MIHAELA DODI, absolventă, Liceului Teoretic ”Ion Luca Caragiale”,  Orhei: „Sunt bucuroasă acum că pot să stau, în timp ce alții susțin examenul, pot să stau și eu să mă odihnesc sau să repet pentru examenul  următor, am emoții frumoase.”

Ionela Stan,  absolventă, Liceului Teoretic ”Ion Luca Caragiale”,  Orhei: „Mă simt acuma foarte ușurată, fiindcă știu că am scăpat de un bac cu 10 automat și nu trebuie să mă îngrijorez de engleză. Sunt foarte mândră de mine.”

Au stat la soare, s-au mai distrat un pic, dar nu au uitat nici de examenele următoare, așa că și-au luat și câte o carte cu ele. Și fiindcă au luat nota zece la examenul de limbă engleză nu au stat mult pe gânduri și au început a comunica în acea limbă.

– Unde mergi vara aceasta?

  • Vara aceasta am de gând doar să lucrez și să stau la OrheiLand. Dar tu?
  • Vreau să merg la tatăl meu în Grecia, pentru o săptămână, cu familia mea, mama și fratele meu. După ce vei reveni, voi pleca la tabăra de vară.

Absolventele de nota zece visează să ajungă oameni mari în viață, de aceea, ele deja și au ales și facultățile dorite.

MIHAELA DODI,  absolventă, Liceului Teoretic ”Ion Luca Caragiale”,  Orhei: „Datorită cunoștințelor la engleză am decis să plec la Universitatea de Stat, să depun actele la Facultatea de Limbi Străine, sunt pasionată de limbi  străine.”

Ionela Stan,  absolventă, Liceului Teoretic ”Ion Luca Caragiale”,  Orhei: „Am început să mă înscriu la Universitatea Ioan Cuza din Iași. De asemenea, vreau să mă duc la limbi moderne ca traducător și interpret.După aceea mai doresc să depun actele la Universitatea de Stat din Moldova și la cea de Studii Economice.”

Potrivit Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova şi Agenţia: „Naţională pentru Curriculum şi Evaluare, din cei 1008 elevi pe ansamblul republicii, care au primit automat nota zece la bacalaureatul de limbă străină, 23 învață la liceele din Orhei. Cei mai mulți elevi care au fost scutiți de examen sunt de la Liceul ”Onisifor Ghibu”- 13 la număr. De la liceul  ”Ion Luca Caragiale” sunt 6 elevi, iar de la liceul ”Alecu Russo” – 4.

Spread the love

Check Also

ÎN ȚARĂ SE VA DESFĂȘURA DRUMUL CRUCII. UNDE ARE LOC PORNIREA

În perioada 18-20 iulie 2019, în jurul Chișinăului se va desfășura un Drum al Crucii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *