Autoritățile au încercat să închidă OrheiLand-ul, iar cetățenii au venit în apărarea parcului de distracții. Detaliat, despre cum s-a întâmplat totul | VIDEO

Activitatea celui mai mare parc de distracție din țară OrheiLand, îndrăgit atât de adulți, cât și de copii, a fost periclitată, timp de câteva ore, duminică, după ce autoritățile au încercat să-l închidă, formal, bazându-se pe hotărârea Comisiei Extraordinare Excepționale de Sănătate Publică. Astfel, încă de la primele ore ale dimineții, parcul a fost împânzit de polițiști, atât din Orhei, cât și din Chișinău. Aceștia au impus oamenii să părăsească teritoriul OrheiLand amenințându-i cu amenzi enorme, dar vizitatorii complexului și orheienii au venit în apărarea îndrăgitului parc. Oamenii au fost susținuți de reprezentanții partidului Politic „ȘOR”, potrivit cărora, polițiștii nu au prezentat niciun document semnat sau publicat în Monitorul Oficial, așa cum cere legea. Potrivit autorităților municipiului Orhei, OrheiLand a activat conform deciziei Comisiei Raionale Extraordinare de Sănătate Publică.

După ce sâmbătă, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a adoptat o nouă hotărâre care prevede ca toate zonele de agrement, bâlciurile și parcurile de distracții să-și suspende activitatea, mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Orhei, duminică dimineața au dat buzna pe teritoriul parcului OrheiLand și au interzis intrarea vizitatorilor.

Totodată, ei au cerut administrației să-l închidă. Cetățenii nu au fost de acord cu suspendarea activității parcului, iar în sprijinul lor a venit și administrația municipiului, dar și reprezentanți ai Partidului Politic „ȘOR”. Aceștia le-au cerut polițiștilor să prezinte actele care prevăd sistarea activității. Însă, potrivit administrației locale, documentul care le-a fost arătat nu avea valabilitate, deoarece nu avea nicio semnătură, iar decizia Comisiei Excepționale pentru Sănătate Publică nu a fost publicată în Monitorul Oficial și, respectiv, nu era în vigoare.

„- Ce este aceasta, unde sunt semnăturile, unde sunt ștampilele? Ce e aceasta, noi nu înțelegem. – Îmi pare rău că nu înțelegeți. – Orice document este numit document atunci când este contrasemnat, ștampilat. În cazul hotărârii
Sănătății Publice trebuie să fie editată și în Monitorul Oficial”.

Vizitatorii s-au arătat deranjați de faptul că autoritățile centrale doresc să închidă parcul de distracție, unde sunt respecte toate măsurile de prevenire a răspândirii noului virus.

„S-au deschis barurile, nu vă duceți acolo să stați, că stau unul lângă altul, o grămadă de bețivi”.

„Dumnevoastră ce o să faceți în cazul în care trei mii de oameni o să vină lângă comisariatul de poliție să se ordihnească?”

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, s-a arătat revoltat că polițiștii, în loc să lupte cu hoții din oraș, au venit să se împotrivească locuitorilor orașului și copiilor.

PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei: „În loc să prindă infractorii, ei au venit înarmați ca să lupte
împotriva mamelor, împotriva copiilor. Organele din Comisariatul de Poliție Orhei se luptă cu cetățenii doar din ambiții politice”.

Totodată, deputatul Marina Tauber a declarat că presiunile care se fac sunt la comanda șefului statului Igor Dodon.

MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „Acest lucru, acest pas, reprezintă ură deosebită care o are Igor Dodon față de Ilan Șor și echipa noastră. Noi înțelegem că vin prezidențialele domnul Dodon, dar dumnevoastră ați făcut un pas împotriva copiilor, ați luptat și luptați cu copii care nu au unde să iasă și ce să facă pe timpul pandemiei”.

La câteva ore după ce cetățenii și deputații Partidului Politic „ȘOR” au stopat abuzurile poliției din Orhei, care au încercat să sisteze activitatea OrheiLand, fostul consilier al lui Dodon, acum ministru de Interne, Pavel Voicu, a trimis la Orhei un adevărat desant – peste 100 de colaboratori de poliție. Dotați cu mijloace speciale, ei au blocat intrările, au alungat copiii de la tobogane, au intimidat și au amenințat oamenii. Unii copii au plâns, iar maturii au scandat „rușine” în adresa polițiștilor. Totodată, reprezentanții Partidului Politic „ȘOR” au declarat că aceștia au
acționat ilegal, îndeplinind ordine ilegale.

„Pentru ce mi-ați speriat copilul”.

Mai mult, un polițist l-a agresat fizic pe consilierul local Tatiana Gorea, dar și o altă femeie, împiedicând-o să meargă la copilul ei. De asemenea, unii oameni ai legii, în frunte cu șeful lor, Marin Maxian, au avut un comportament agresiv, au amenințat cetățenii și au ridicat vocea, confirmă martorii oculari.

Potrivit reprezentanților Partidului Politic „ȘOR”, descinderea poliției la OrheiLand este o dovadă clară a instaurării unui stat dictatorial în Republica Moldova.

MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „Cum dumneta domnule Dodon lupți cu femei noi deja am văzut în septembrie cu doamna Apostolov, acum noi vedem cum luptați cu copiii”.

Marina Tauber a mai declarat că poliția, care pretinde că apără ordinea publică, de fapt, pune în pericol sănătatea cetățenilor, având în vedere că mai mulți polițiști sunt contaminațicu virusul COVID-19. Doar la Orhei, peste 20 de polițiști au fost testați pozitiv, care însă continuă să activeze. Totodată, deputatul a arătat că deși se face trimitere la hotărârea Comisiei, la Chișinău nu a fost interzisă activitatea mai multor zone de agrement, precum Grădina Zoologică și Parcul Dendrariu.

Poliția a respins și propunerea constructivă a reprezentanților OrheiLand de a institui de comun acord un regim special, care să le permită vizitatorilor parcului să se relaxeze pe teritoriul acestuia, respectând măsurile de protecție personală, dar utilajele de agrement să nu funcționeze.

Totodată, într-un comunicat de presă emis, luni, 29 iunie, Inspectoratul General al Poliției, a comunicat că parcul OrheiLand nu ar dispune de autorizație sanitară de funcționare. De cealaltă parte, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a explicat pentru postul nostru de televiziune că acest act nu poate fi eliberat atât timp cât este valabilă situația excepțională în Sănătate Publică.

Potrivit edilului, la modul practic, documentul va putea fi eliberat după data de 15 iulie, când expiră regimul instituit de autoritățile din sănătate. Verejanu a accentuat însă că OrheiLand dispunde de toate certificatele necesare care atestă respectarea normelor sanitare.

PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei: „Am primit și rezultatele de la acest organ competent, unde toate probele sunt excelente. Vreau să vă spun că nu mai găsiți un lac sau o plajă mai curată decât în Orhei, doar că ni s-a promis că se va elibera autorizație de funcționare doar după ce încetează hotărârea Comisiei Sănătate Publică la nivel central”.

Precizăm că, la intrarea în parcul OrheiLand vizitatorilor le este măsurată temperatura, accesul fără de mască nu este permis, iar caruselele sunt dezinfectate cu regularitate. Lucrătorii parcului de distracții urmăresc să fie respectată distanța socială și impun reguli pentru evitarea aglomerației. Plaja este amenajată astfel încât să fie respectate toate normele, iar șezlongurile sunt fi amplasate la distanță de câțiva metri unul de altul.

Contactat de postul nostru de televiziune, purtătorul de cuvânt al Președinției, Carena Sterpu, ne-a comunicat că nu comentează declarațiile actorilor politici. Solicitată pentru o reacție, șefa Direcției Relații Publice de la Ministerul Afacerilor Interne, Alina Zbancă, nu a răspuns la telefon pentru a ne oferi o reacție.

Spread the love

Check Also

Primele fisuri pe banda pentru bicicliști de pe bd. Mircea cel Bătrân din Capitală, recent renovată. Chișinăuienii, revoltați. Ce spun autoritățile | VIDEO

Banda pentru bicicliști de pe aleea proaspăt renovată din sectorul Ciocana al capitalei a început …