Briceni: Un tânăr a fost condamnat pentru ademenirea sexuală a unei fetițe

Încercarea de a întreține relații sexuale cu o fetiță de 12 ani i-a adus trei ani și opt luni de închisoare unui bărbat de 21 de ani din Mărcăuți, Briceni, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în august 2018, bărbatul a observat fetița, care se afla împreună cu un alt copil la pescuit. Acesta i-a promis că-i va oferi pește, pe care îl are acasă. Pe drum, când au ajuns în preajma unui lan de porumb, bărbatul a încercat să îi ridice maioul, dar fetița a reușit să fugă.

„Ca urmare, mama acesteia a sesizat autoritățile. Făptașul a comis infracțiunea în timp ce executa termenul de probațiune pentru infracțiunea de jaf”, se arată în comunicat.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal, iar pe 4 noiembrie, Judecătoria Edineț, sediul Briceni, l-a găsit vinovat pe bărbat de ademenire a fetiței în scopuri sexuale.

„La solicitarea procurorilor, făptașul a fost condamnat la închisoare pentru un termen de 3 ani și opt luni. Sentința este cu drept de atac”, scrie comunicatul.

Spread the love

Check Also

Miere prin contrabandă, în valoare de câteva milioane de lei. Trei persoane, trimise pe banca acuzaților

Dosarul unei companii exportatoare din Republica Moldova, care a transportat în UE, prin contrabandă sute …