Chironda: S-ar putea ca vara asta să mai avem problema mirosului urât în Capitală | VIDEO

Chișinăuienii nu vor scăpa prea ușor de mirosul urât din capitală. Cel puțin asta a spus viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Chironda, în cadrul emisiunii Moldova Zi de Zi de la postul nostru de televiziune.

„S-ar putea ca vara aceasta să mai avem problema mirosului, care a fost mușamalizată de-a lungul anilor”, a declarat acesta. În timp ce foștii edili promiteau de-a lungul timpului rezolvarea ei, pasând responsabilitatea, sau motivând lipsa financiară, Chironda dă asigurări că bani au fost, doar că nu au fost gestionați corect.

Deși de ani buni sunt nevoiți să suporte mirosul urât din Chișinău, locuitorii capitalei așa și nu au auzit cine când și cum va soluționa această problemă.

VICTOR CHIRONDA, viceprimar al mun. Chișinău: „Oamenii nu aveau cum să vadă o concluzie sau o rezolvare a acestei probleme, pentru că această problemă se încerca a fi mușamalizată cumva și a arăta că, uite, este o problemă, dar nu este a noastră ș.a.m.d. Bani au fost, banii au fost foarte prost gestionați de către cei care au fost responsabili și de asta nu s-a reușit gestionarea stației de epurare.”

Chironda spune că împreună cu echipa sa, este abia la faza de identificare a cauzelor acestei probleme.

VICTOR CHIRONDA, viceprimar al mun. Chișinău: Eu vreau să fiu sincer în aprecieri, nu știu dacă vom reuși să rezolvăm problema în 2020. S-ar putea ca vara asta să mai avem problema mirosului, nu este exclus.”

Până la faza de reparație și modernizare a stației de epurare, care ar scăpa Chișinăul de mirosul urât, este nevoie de claritate în ceea ce ține de deblocarea finanțării acestor lucrări, spune Victor Chironda.

VICTOR CHIRONDA, viceprimar al mun. Chișinău: „Din cauza proastei gestionări, din cauza corupției, cel mai probabil, am ajuns la o situație când creditul este blocat, banii nu-i mai putem folosi, lucrări mai departe nu putem face și trebuie să deznodăm acest nod, care s-a creat până acum din cauza incompetenței, a corupției și a oamenilor iresponsabili.”

În context, Chironda spune că toate persoanele cu funcție de răspundere trebuie să-și asume responsabilitatea pentru managementul defectuos al banilor publici.

VICTOR CHIRONDA, viceprimar al mun. Chișinău: „Sunt persoane care au semnat, au decis, au dispus, semnat contracte.

– Vorbim de persoane din cadrul Primăriei?

– Din cadrul Primăriei, persoane care au fost la conducerea Î.M. „Apă Canal”.”

Mirosul urât din capitală, care s-a acutizat anul trecut , ar fi venit de la staţia de epurare. Reprezentanţii S.A. ,,Apă-Canal Chişinău” au declarat că de vină ar fi doi agenţi economici, care aruncă deşeuri în râul Bîc, lucru negat de companiile vizate.

Ulterior, Procuratura Generală a deschis două cauze penale, pentru identificarea persoanelor vinovate și eventuala recuperare a daunelor cauzate.

Spread the love

Check Also

Centrul de triere de la Moldexpo, aproape gata: În ce condiții și când vor fi primiți primii pacienți | VIDEO

Centrul de triere de la Moldexpo este gata în proporție de 90 la sută și …