Compania Avia Invest a venit în ajutor copiilor soare de la conacul din Bușăuca | VIDEO

Compania Avia Invest a decis să le facă mai calde sărbătorile copiilor soare de la conacul din Bușăuca, raionul Rezina. I-au surprins cu dulciuri, produse alimentare și cadouri.

Marcați de povestea lor, Avia Invest a decis să schimbe în totalitate rețeau electrică a conacului, care este veche. Astfel, Daria, Alexandra şi Petrică vor avea mai multe motive să zâmbească.

PETRU CAISÂN: „Îmi place să stau aici cu tanti Aurica, cu Dașa, cu Sașa…familia. Îi ajut pe ei, fac curățenie, mâncare”.

Petrică are 18 ani și este bucătarul – şef al conacului, iar Daria are 35 și îi place să danseze.

DARIA: „- Emoțiile sunt frumoase, deoarece am primit multe cadouri.
– Vi s-a adus ceea ce v-ați dorit?
– Da!”

Alexandra are nouă ani şi visează să devină model.


ALEXANDRA: „Mie îmi este foarte bine aici, eu am aici capră, câine…”

Toți au fost diagnosticați cu Sindromul Down, însă sunt fericiţi. Optimist este și administratorul conacului.

AURICA ANTONOVA, administrator Fundaţia „Plaiul Soarelui”Noi, desigur, avem foarte tare nevoie de electricitate, deoarece uneori apar probleme și stăm fără lumină. Vreau să aduc mari mulțumiri acelor oameni care au crezut în noi și ne ajută”.


Compania Avia Invest i-a îndemnat și pe alții să ofere o mână de ajutor.

RODICA RUSU, purtător de cuvânt al Aeroportului: „Am venit cu această idee să schimbăm și să facem toate reparațiile ce țin de electricitate, pentru ca lumina să fie permanentă aprinsă în această casă. Ne bucurăm enorm că există oameni care au gândit acest proiect și noi susținem absolut cu tot ce putem”.


Deja a devenit o tradiție ca de sărbători, compania să surprindă oamenii în cel mai frumos mod.

ARCADIE CIOCHINA, prim-vicedirectorul companiei Avia Invest: „Am hotărât să aducem o rază de soare în sufletele pasagerilor și a copilașilor. Deja de vreo 2 ani de zile, ne-am sporit cu tradițiile de suport pentru copiii care într-adevăr au nevoie de un ajutor material”.

În fiecare an, Avia Invest susține familiile sărace și casele de copii. Anterior, de ajutor au beneficiat Casa de Copii de Tip Familial din Basarabeasca și o mamă solitară cu patru fetițe, dintre care una bolnavă de cancer.

Spread the love

Check Also

Marea Britanie testează săptămâna de lucru de patru zile

În Marea Britanie a fost lansat recent un program pilot privind săptămâna de lucru de …