Creditele ipotecare ar putea fi amânate pentru câteva luni

Moldovenii care au credite ipotecare le vor putea achita peste câteva luni în condițiile epidemiei cu coronavirus. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul R. Moldova, Ion Chicu, care a declarat că urmează să se întâlnească cu reprezentanții mai multor bănci comerciale în acest scop, scrie agora.md.

„O să avem discuții cu băncile comerciale să amâne plățile ipotecare pentru câteva luni, precum în cazul proiectului „Prima Casă””, a menționat Chicu.

La fel, premierul a anunțat că urmează să fie luate și niște măsuri fiscale și nu numai, pentru susținerea agenților economici, care ar urma să înregistreze pierderi financiare din cauza epidemiei.

Până la acest moment, pe teritoriul țării noastre au fost înregistrate 23 cazuri de coronavirus.

Spread the love

Check Also

Comisia Europeană va acord ajutor financiar Republicii Moldova în lupta cu coronvirus

Comisia Europeană este alături de țările partenere estice și a realocat 140 milioane EUR pentru …