Datoria externă brută a țării, în creștere

La sfârșitul trimestrului doi al anului curent, datoria externă brută a Republicii Moldova a crescut față de începutul anului cu 5%. Aceasta a înregistrat 7 785,38 milioane de dolari la data de 30 iunie, ceea ce constituie 66,1% raportat la Produsul Intern Brut (+4,1 puncte procentuale față de 31 decembrie 2019), transmite cu referire la datele provizorii, publicate de Banca Națională a Moldovei, scrie radiochisinau.md.

Datoria externă publică și public garantată a reprezentat 27,6% din totalul datoriei externe, însumând 2 146,98 milioane de dolari (+11,9% de la începutul anului).

Principalul creditor al statului a rămas Grupului Băncii Mondiale, cu o pondere de 33,7%, urmat de Fondul Monetar Internațional cu 31,4% și Banca Europeană pentru Investiții – cu 14,4%.

Cea mai mare parte a stocului datoriei externe brute îi revine datoriei pe termen lung (71,5%), care a constituit 5 565,54 milioane de dolari la 30 iunie 2020, în creștere cu 5,6% față de începutul anului.

Datoria externă pe termen scurt s-a majorat cu 3,4% pe parcursul primelor două trimestre ale anului și a constituit 2 219,84 milioane de dolari la 30 iunie 2020.

Spread the love

Check Also

Guvernul a aprobat semnarea Acordului cu Federația Rusă privind acordarea de până la 275 de milioane de ruble rusești

Guvernul a aprobat semnarea Acordului dintre Ministerul Finanţelor al Federaţiei Ruse şi Ministerul Finanţelor al …