Decizia CC, salutată de majoritatea fracțiunilor parlamentare. Platforma ”Pentru Moldova”: Apreciem faptul că Înalta Curte a dat dovadă de curaj | VIDEO

Decizia Curții Constituționale de a anula decretul președintelui Maia Sandu, prin care a fost înaintată repetat candidatura Nataliei Gavrilița la funcția de premier, a fost salutată de majoritatea fracțiunilor parlamentare, care au reiterat necesitatea organizării unui dialog politic dintre șeful statului și legislativ. Până acum, doar Partidul Acțiune și Solidaritate nu a venit cu o reacție la decizia Înaltei Curți, iar mai mulți deputați PAS nu au răspuns la apelurile redacției noastre.

ANDREI NĂSTASE liderul Partidului ”Platforma DA”: „Platforma Demnitate și Adevăr își reiterează poziția oficială de a-şi asuma un guvern minoritar de profil pro-european, capabil să gestioneze cele mai stringente probleme ale oamenilor și ale țării, respectiv să organizeze alegeri anticipate libere și corecte”.

REACȚIA LUI DODON LA DECIZIA CC:
”Ea nu dă cuiva satisfacție politică, dar vine să oprească derapajul constituțional al președintelui, după ce aceasta a demonstrat din nou că operează cu duble standarde și că noțiunea de stat de drept este valabilă pentru fiecare cetățean, în afară de președintele țării, care se poziționează pe sine deasupra tuturor legilor și, cel mai grav, deasupra Constituției țării”.

Iar liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că nu are nicio satisfacție politică după decizia Curții, deoarece nici el, și nici colegii săi socialiști, nu au câștigat nimic din această hotărâre. Acesta a mai adăugat că verdictul vine să oprească derapajul constituțional al președintelui, după ce șeful statului a demonstrat din nou că operează cu duble standarde și că noțiunea de stat de drept este valabilă pentru fiecare cetățean, în afară de președintele țării, care se poziționează pe sine deasupra tuturor legilor și, cel mai grav, deasupra Constituției țării”.

VLADIMIR CEBOTARI, deputat „Pro Moldova”: „Eu am încredere că dumneaei va avea bună intenție și va încerca de această dată mai atent să pătrundă în esența subiectului și va fi mai precaută la recomandările consilierilor domniei sale”.

Totodată, Platforma ”Pentru Moldova” și-a exprimat speranța că, după această hotărâre, Maia Sandu și PAS își vor revizui atitudinea și vor da dovadă de maturitate politică, pentru a pune punct acestei crize complicate și a reveni în albia normalității.

SERGIU SÎRBU, deputat Platforma ”Pentru Moldova”: „Presiunea era una enormă asupra Curții pentru a da o decizie contrară Constituției. Apreciem faptul că Înalta Curte, în acest caz, a dat dovadă de curaj. Mă tem că încălcarea Constituției ar putea să recidiveze”.

Și analiștii politici spun că decizia magistraților era previzibilă și corectă. Ian Lisnevschi consideră că, în urma acestui verdict, Maia Sandu va fi nevoită să respecte Constituția și să înainteze candidatul majorității parlamentare.

IAN LISNESVSCHI, analist politic: „Este o zi neagră pentru doamna Sandu, care devine primul președinte, care, oficial, prin decizia CC, a încălcat Constituția Republicii Moldova. Greșeala, de fapt, este că doamna Sandu a mers conștient la acest pas greșit, care evident că va afecta imaginea sa în țară și pe exterior”.

CORNELIU CIUREA, analist politic: „Curtea Constituțională, totuși, nu a vrut să ia în dezbatere chestiunea legată de vinovăția doamnei Sandu, ceea ce înseamnă că a menajat-o pe Sandu, în continuare oferindu-i o anumită protecție”.

Spread the love

Check Also

Sergiu Sîrbu cere dovada acuzațiilor de la Președinție, după ce i-a fost interzis accesul la CSS | VIDEO

Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, apărare și ordine publică, Sergiu Sîrbu, cere explicații de la …