Democrații retrag moțiunea de cenzură contra Guvernului Sandu, dar vor susține „orice altă propunere de demitere a Executivului” | VIDEO

Democrații își retrag moțiunea de cenzură contra Guvernului Sandu, depusă acum trei săptămâni, din considerente de deblocare a activității Parlamentului. Totodată, deputații PDM vor susține orice propunere în Parlament de demitere a actualului Executiv. Anunțul a fost făcut de către deputatul Andrian Candu, după ce a fost convocată o ședință a fracțiunii democrate din Parlament.

La rândul lor, parlamentarii din blocul ACUM se arată siguri că moțiunea de cenzură nu ar fi primit susținerea majorității deputaților.

Potrivit lui Andrian Candu, pe lângă nereușitele pe care le are, Guvernul condus de Maia Sandu mai dă dovadă și de lașitate, pentru că nu a venit cu un raport în Parlament, lucru care blochează activitatea Legislativului.

RO ANDRIAN CANDU, deputat PDM: Noi înțelegem că această moțiune de cenzură nu are voturile necesare pentru a fi aprobată și, probabil, această moțiune de cenzură nu va fi susținută și, ca efect, Guvernul Maiei Sandu nu poate fi demis. Am decis să retragem moțiunea de cenzură, dar asta nu înseamnă că noi renunțăm la ideea demisiei acestui Guvern, pe care îl considerăm, în continuare, cel mai slab Guvern de la independența republicii Moldova.

De asemenea, democrații o acuză pe Maia Sandu de abuz în serviciu, după ce premierul și-a asumat răspunderea să numească candidații la funcția de procuror general.

ANDRIAN CANDU, deputat PDM: Este o încălcare gravă a principiului prevăzut de Constituție a separației puterilor în stat. Nu are dreptul prim-ministrul și Guvernul să intervină în puterea judecătorească. Este o încălcare a separației puterilor în stat, un abuz grav de serviciu și de putere și am semne de întrebare dacă nu ar fi chiar o uzurpare a puterii de stat.

Mai mult, Andrian Candu a declarat că dacă vor obține probe că premierul și Guvernul au comis aceste încălcări, democrații își rezervă dreptul să înainteze solicitări la procuratură.

Rugați să comenteze decizia democraților de retragere a moțiunii de cenzură, deputații din blocul ACUM ne-au declarat că nu au fost surprinși, deoarece aceasta oricum nu ar fi fost susținută.

ALEXANDRU SLUSARI, deputat PPDA, blocul ACUM: Posibil e un joc murdar. Fac competiție cu socialiștii cine va fi inițiatorul moțiunii de cenzură, pentru că nu vor să-și asume responsabilitatea pentru acest lucru. Nu m-a surprins chestia asta, deoarece moțiunea era din start lipsită de logică și raționament.

VASILE BOLEA, deputat PAS, blocul ACUM: Eu am cea mai fermă convingere că doamna prim-ministru nu avea nici cea mai mică frică de această moțiune de cenzură sau de faptul că trebuia să apară în fața deputaților în Parlament. Moțiunea nu a fost analizată până acum, pentru că nu a fost nicio ședință a Parlamentului.

Amintim că, în octombrie curent, deputații din fracțiunea partidului Democrat au depus în Parlament o moțiune de cenzură pentru retragerea votului de încredere al Guvernului Maia Sandu, invocând problemele în economie și domeniul social.

Spread the love

Check Also

Maia Sandu: Reprezentanții lui Igor Dodon s-ar fi întâlnit cu Vlad Plahotniuc

Reprezentanții lui Igor Dodon s-ar fi întâlnit cu Vlad Plahotniuc. Cel puțin asta a declarat …