Denis Ulanov a demonstrat că asumarea Guvernului a fost viciată și poate fi considerată nulă din punct de vedere juridic | VIDEO

Deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov a demonstrat, vineri, în cadrul unui briefing, făcând referire la o hotărâre a Curții Constituționale că procedura de asumare a răspunderii Guvernului în fața Parlamentului a fost viciată și poate fi considerată nulă din punct de vedere juridic. Denis Ulanov consideră comportamentul de ieri al majorității parlamentare drept unul „rușinos” și îl îndeamnă pe premierul Ion Chicu să nu repete experiența vicioasă a fostului său predecesor, Vlad Filat.

Potrivit deputatului Partidului ȘOR, Denis Ulanov, Guvernul Chicu a încercat să-și asume răspunderea pentru modificarea unor legi ce țin de politica bugetar-fiscală a țării, dar fără ca acestea să fie consultate cu Parlamentul și fără respectarea unei proceduri democratice. El spune că aceste amendamente nu au nicio tangență cu Starea de Urgență din țară și nu duc la lichidarea consecințelor crizei în care s-a pomenit țara.

DENIS ULANOV deputat Partidul Politic „ȘOR”: „În schimb, aceste modificări au legături directe cu multe interese și comenzi politice, scheme, afaceri. Trollii socialiști vor sări cu acuzații de genul că Partidul ȘOR este împotriva susținerii sociale a populației. Guvernul se străduie, iar noi îi criticăm. Vorbiți, oamenii oricum văd realitatea. Cu cât mai mult veți vorbi, cu atât mai mult noi vom spune oamenilor adevărul.”

Ulanov spune că Partidul ȘOR nu va critica niciodată guvernanți dacă ei într-adevăr vor promova o politică reală de susținere a oamenilor care au avut de suferit de pe urma acestei situații, iar consecințele vor fi grave. Din păcate însă, spune deputatul, Legea propusă de Guvern nu are nimic în comun cu susținerea populației, iar alianța de guvernare a manifestat o lipsă de respect total față de personalul din Parlament pe care l-a obligat să iasă la muncă, în săptămâna în care chiar Guvernul a declarat-o liberă, supunându-i pe oameni la risc.

DENIS ULANOV deputat Partidul Politic „ȘOR”: „Ieri, în istoria țării și în cea a parlamentarismului moldovenesc, s-a scris o nouă filă, fără precedent, a unei rușini anticonstituționale. Iar declarațiile juristului Bătrâncea că prin lipsa lor de la ședință, guvernarea a asigurat intrarea în vigoare a acestui proiect, depășesc orice logică juridică și dau dovadă de nihilism juridic total și de o nouă încercare de a prosti cetățenii țării.”

Ulanov a subliniat că a fost încălcată și procedura. În acest context, deputatul a făcut referire la o situație din 2011, atunci când Guvernul Filat își asumase răspunderea pe un proiect de lege care, de asemenea, nu a fost prezentat în ședința în plen a Parlamentului, iar Curtea Constituțională a hotărât că acesta este nul, deoarece a fost încălcată procedura.

DENIS ULANOV deputat Partidul Politic „ȘOR”: „Ca să fie clar pentru toți, inclusiv pentru juristul Bătrâncea. Asumarea răspunderii se face prin prezentarea acestui act politic în ședință plenară a Parlamentului. Curtea Constituțională a stabilit clar, negru pe alb că, proiectul trebuie prezentat proiectul Guvernului, dar nu prezentarea lui de către premier, așa cum ne-a propus ieri doamna Greceanîi.”

În pofida încercărilor de a fenta Parlamentul și legislația, proiectul Guvernului nu poate fi considerat adoptat, mai spune Ulanov care, s-a referit cu ironie la tertipurile juridice la care a recurs guvernarea. De asemenea, parlamentarul i-a recomandat lui Ion Chicu să nu repete experiența fostului premier Vlad Filat, care, de asemenea, a încercat să înșele Parlamentul. Amintim că majoritatea parlamentară nu s-a prezentat joi la ședința Parlamentului în cadrul căreia Guvernul trebuia să-și asume răspunderea în privința unui proiect de măsuri „anti-criză”, criticate dur de experți și opoziție.

Socialistul Vlad Batrâncea, vizat în declarațiile lui Denis Ulanov, nu ne-a răspuns la telefon pentru a comenta acuzațiile ce i s-au adus. Totodată, am obținut reacții de la consilierul premierului, Vitalie Dragacea, dar și de la deputatul PSRM, Grigore Novac. Să ascultăm declarațiile.

VITALIE DRAGANCEA, consilierul prim-ministrului Ion Chicu: În disperarea sa, a uitat de public și în încercarea de a viza atenția de la faptul că nu a avut nicio idee de când este parlamentar, măcar una, nu debitează minciuni. 

Asta deși, Partidul Politic Șor a propus și înregistrat mai multe inițiative legislative, dar care toate au fost respinse de către majoritatea parlamentară PD-PSRM. Ultimul proiect fiind destinat ajutorului oferit moldovenilor care vor fi nevoiți să revină în țară, fiind loviți de criza provocată de pandemia de coronavirus. Totodată, socialistul Grigore Novac ne-a declarat că asumarea răspunderii de către Guvernul Chicu s-a făcut așa cum spune buchia legii.

GRIGORE NOVAC, deputat PSRM: Procedura a fost perfect respectată. Nu a fost cvorum și nu s-a întrunit ședința. Dacă se depune o moțiune atunci acest proces poate fi, este o chestiune de timp, trec orele prevăzute de legislație și ea intră în vigoare. Din câte cunosc la această oră nu a fost depusă nici o moțiune. 

Asumarea răspunderii de către Guvernul Chicu asupra unui pachet de legi anti-criză COVID 19, a fost criticată și de către politologul Angela Kolațchi. Ea spune că, în acest mod a fost încălcată Constituția, menționând că atât Parlamentul cât și Guvernul au încălcat procedura de adoptare a proiectelor, deoarece deputații trebuiau să-l audieze pe Ion Chicu în ședință plecară. Citiți atent decizia Curții Constituționale. Guvernul trebuie să-și asume răspunderea în fața legislatorilor, or ședința nu a avut loc din lipsă de cvorum, iar ceea ce a fost ieri în Parlament nu poate fi numită ședință ci o șezătoare, a mai menționat Angela  Kolațchi.

Spread the love

Check Also

Deputaţii „Pro Moldova” solicită Procuraturii Generale tragerea la răspundere pe cei care lansează zvonuri | VIDEO

Deputaţii „Pro Moldova” solicită Procuraturii Generale tragerea la răspundere a preşedintelui Igor Dodon, a premierului …