Evoluţia preţurilor de consum în R. Moldova în luna iunie 2020: lista serviciilor prestate și produselor alimentare care s-au scumpit

Biroul Naţional de Statistică a anunțat luni, 13 iulie, că în luna iunie 2020 inflaţia anuală, pentru ultimele 12 luni, a constituit 4,25%, inclusiv la: produse alimentare – 8,48%, mărfuri nealimentare 0,30% și servicii prestate populaţiei – 3,53%, scrie ZdG.md.

Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna iunie 2020 faţă de luna mai a constituit 99,99%. În luna iunie 2019 faţă de mai 2019 IPC a marcat 99,79%).

Lista produselor alimentare mai scumpe în iunie, decât în mai 2020:

În luna iunie 2020 faţă de luna mai au fost înregistrate creşteri de preţuri la următoarele produse alimentare:

  • morcovi – cu 14,6%,
  • citrice – cu 11,7%,
  • ouă de găină – cu 9,9%,
  • fructe exotice – cu 8,3%,
  • sfeclă roșie – cu 8,0%,
  • boboase – cu 4,4%,
  • înghețată – cu 2,0%,
  • pește proaspăt și congelat – cu 1,5%,
  • produse de morărit și panificație – cu 1,3% (în special: crupe – cu 6,9%, orez, paste făinoase și făină de grâu – cu a câte 1,3%),
  • votcă – cu 1,0%.

Totodată, tot în această perioadă, potrivit raportului BNS, au scăzut preţurile la fructe de livadă sâmburoase – cu 42,7%, pomușoare de livadă – cu 34,5%, cartofi – cu 19,4%, legume proaspete – cu 5,0% (în special: dovlecei – cu 24,0%, tomate – cu 22,3%, castraveți – cu 20,8%, varză – cu 8,8%, usturoi – cu 8,7%, ceapă uscată – cu 5,6%, ardei grași – cu 4,9%), carne, preparate și conserve din carne – cu 0,4% (în special: carne de oi – cu 3,2%, carne de porc și de iepure – cu a câte 1,8%, subproduse – cu 1,4%, carne de vită – cu 1,0%), slănină neprelucrată – cu 0,7%, brânză din lapte de vacă – cu 0,6%, lapte integral, cașcaval și brânză – cu a câte 0,2%.

În luna iunie față de luna mai 2020, preţurile la majoritatea mărfurilor nealimentare au rămas la nivelul lunii precedente.

Au fost înregistrate unele creșteri de preț la articole pentru acoperit capul pentru copii – cu 3,7%, sandalete și ghete de cros pentru femei – cu 1,7% și respectiv 1,5%, rochii și bluze pentru dame – cu 1,6% și respectiv 0,8%, maiouri pentru copii – cu 1,5%, sandale și pantofi pentru bărbați – cu 1,4% și respectiv 1,0%, autoturisme, mobilă, televizoare, medicamente, articole de menaj din țesături, pantaloni pentru bărbați, pantofi, sacouri, jachete și costume pentru femei, ghete pentru cros și costume sportive pentru bărbați, haine pentru nou născuți – până la 0,8%.

Serviciile pentru care au fost majorate tarifele în luna iunie:

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna iunie 2020 faţă de luna mai a fost înregistrată majorarea tarifelor la:

  • serviciile transportului aerian de pasageri – cu 11,1%,
  • serviciile de turism peste hotarele țării – cu 10,1%,
  • închirierea apartamentelor pentru studenți – cu 2,3%,
  • serviciile rituale – cu 1,7%,
  • serviciile hoteliere – cu 0,5%.

În perioada de raport au fost înregistrate reduceri de prețuri la serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 1,3%.

Spread the love

Check Also

FMI va acorda Republicii Moldova asistență financiară în valoare de circa 558 de milioane de dolari

Misiunea FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți …