Expert economic: Lunar, moldovenii iau credite bancare în volum de 1.500.000.000 de lei. Cifra a crescut de două ori față de anul trecut | VIDEO

Moldovenii iau în mare parte credite pentru a-și achita serviciile medicale, studiile sau pentru procurarea unui automobil, iar în numai o lună suma pe care o împrumută de la bănci în acest scop este de 950 de milioane de lei. Cifra se conține într-un studiu al expertului economic Veaceslav ioniță. Potrivit lui, cifra totală cu care cetățenii noștri se îndatorează lunar de la instituțiile financiare, și în care intră și alte necesități, este de 1 miliard 500 de milioane de lei, care reprezintă credite noi. Potrivit lui Ioniță, suma este un record pentru Republica Moldova și e de 2 ori mai mare decât anul trecut.

În una din analizele sale, expertul economic Veaceslav Ioniță atrage atenție că cea mai mare parte din banii împrumutați de moldoveni lunar de la bănci, adică 950 de milioane de lei, din suma totală de 1,5 miliarde, reprezintă credite de consum. Asta înseamnă că cetățenii se îndatorează pentru a-și cumpăra un automobil, pentru studii, servicii medicale sau alte nevoi personale.

Potrivit economistului, respectiva formă de împrumut este stimulată de reducerea dobânzii pentru aceasta, mai mică de 5% anual, nivelul fiind cel mai scăzut din istoria Moldovei. În același timp, el afirmă că în patru ani a crescut de șapte ori suma creditelor noi solicitate pentru procurarea unui imobil. Lunar, moldovenii ridică de la bănci în acest scop 490 de milioane de lei.

Potrivit expertului, acest fenomen, despre care spune că este nemaiîntâlnit în țara noastră, creează o presiune suplimentară pe inflația țării. Astfel, economistul afirmă că prețurile la apartamente, în ultimele 12 luni, au înregistrat cea mai mare creștere din 2008 încoace, ascensiunea fiind și mai mare din 2020, când împrumutul lunar total al moldovenilor pentru a-și lua case a fost de aproape 230 de milioane de lei.

Totodată, Ioniță punctează că având în vedere creșterea tarifelor și pentru alte bunuri și servicii și pentru a preveni accelerarea pe mai departe a acestora, Banca Națională, în acest an, deja a treia oară majorează rata de bază a creditelor.


Spread the love

Check Also

Expert: Unica soluția este să ne înțelegem cu Gazprom. Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu este pe deplin funcțional și trebuie să mai construim un gazoduct la sudul republicii | VIDEO

Pentru a sigura Moldova cu necesarul de gaze naturale este nevoie de un nou gazoduct, …