Experți: Tentativa de închidere a OrheiLand-ului indică o atitudine selectivă a autorităților și aplicarea standardelor duble în raport cu agenții economici | VIDEO

Tentativa de a închide cel mai mare parc cultura-familial din țară, OrheiLand, când alte locuri de agrement continuă să funcționeze, indică o atitudine selectivă a autorităților și aplicarea standardelor duble în raport cu agenții economici. Declarația aparține expertului în drept constituțional Teo Cârnaț și a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova Zi de Zi”, difuzată de postul nostru de televiziune. Totodată, fostul șef al Inspectoratului Național de Patrulare, Igor Gori, a punctat că poliția a făcut exces de zel la OrheiLand și a acționat disproporționat. Prezentă în studio, deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber a reiterat că abuzurile comise de oamenii legii au fost orchestrate de președintele Igor Dodon.

Tentativa de duminică de a închide parcul OrheiLand, în timp ce în capitală nici vorbă de sistarea unor activități similare, iar oamenii au dat buzna în parcuri și au ignorat măsurile de protecție, vorbește despre tratamentul selectiv al autorităților față de agenții economici pe timp de pandemie. Cel puțin, asta declară constituționalistul Teo Cârnaț.

TEO CÂRNAȚ, constituționalist: „Aduceți duble standarde. În Chișinău, în unele locații de distracție, publice, noi vedem că cetățenilor li se permite să se plimbe liber, etc. În Orhei, la OrheiLand, se restricționează. Ajungi la concluzia că, Comisia respectivă, după anumite criterii, selectează unii agenți economici ca să activeze în perioada respectivă, dar pe alți agenți economici, parcă îi închidem intenționat”.

Iar în opinia fostul şef al Inspectoratului Național de Patrulare al IGP Igor Gori modul descinderii în forță a desantului de polițiști la OrheiLand, interzicând activitatea parcului și intimidând vizitatorii, în mod special femei și copii, a fost disproporționat.

IGOR GORI, ex-șef al INP al IGP: „Nu au mers la conlucrare, nu au vrut să asculte niciun argument. S-a adus desantul respectiv, după părerea mea, destul de masiv, disproporțional cu ceea ce era la fața locului, am asistat la un exces de zel”.

În context, deputatul Partidului „ȘOR” Marina Tauber a declarat că acțiunea de a încerca sistarea parcului OrheiLand a fost realizată la comanda politică a lui Igor Dodon.

MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „Este evident pentru întreaga țară că ceea ce s-a întâmplat la OrheiLand reprezintă o ură dosebită și o răfuială politică, adresată lui Ilan Șor din partea lui Dodon”.

În concluzie, expertul în drept constituțional Teo Cârnaț a amintit că, recent, Curtea Constituțională le-a permis instanțelor de judecată să verifice și legalitatea, dar și proporționalitatea actelor emise de comisiile speciale, recomandându-le, în același timp, reprezentanților OrheiLand să se adreseze în judecată. Anterior, deputații Partidului „ȘOR” au anunțat că se vor adresa la Curtea Constituțională.

Contactat de postul nostru de televiziune, purtătorul de cuvânt al Președinției, Carmena Sterpu, nu ne-a răspuns la telefon pentru a comenta acuzațiile. Anterior, aceasta ne-a spus că nu comentează declarațiile actorilor politici. Iar directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, membru al Comisiei Extraordinare pentru Sănătate Publică, ne-a comunicat că se abține de la comentarii.

Amintim că activitatea celui mai mare parc cultural-familial din țară – OrheiLand – a fost periclitată, timp de câteva ore, duminică, 28 iunie, după ce autoritățile au încercat să-l închidă, formal, bazându-se pe hotărârea Comisiei Extraordinare Excepționale de Sănătate Publică. Astfel, Parcul a fost împânzit de polițiști, atât din Orhei, cât și din Chișinău. Aceștia au impus oamenii să părăsească teritoriul OrheiLand amenințându-i cu amenzi enorme. Vizitatorii complexului și orheienii au venit în apărarea îndrăgitului parc, fiind susținuți de reprezentanții partidului Politic „ȘOR”, potrivit cărora, polițiștii nu au prezentat niciun document semnat sau publicat în Monitorul Oficial, așa cum cere legea.

Potrivit autorităților municipiului Orhei, OrheiLand a activat conform deciziei Comisiei Raionale Extraordinare de Sănătate Publică.

Spread the love

Check Also

„Mai are încă mult de muncă”. Propunerea lui Dodon de decorare a ministrei Sănătății cu distincția de stat „Gloria Muncii” se amână

Propunerea președintelui R. Moldova, Igor Dodon, cu privire la decorarea ministrei Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, se …