Fostul șef interimar al Procuraturii din Cahul, trimis în judecată | VIDEO

A tras la răspundere cu bună știință o persoană nevinovată, iar acum riscă 5 ani de pușcărie. Asta a făcut fostul șef interimar al Procuraturii din Cahul, care în prezent este cercetat penal, pentru mai multe fărădelegi. Dosarul acestuia a fost expediat în judecată.

Învinuitul a fost reținut, acum trei luni, în cadrul unei urmăriri penale, inițiate în baza unor investigații jurnalistice, dar și a unor informații prezentate de Serviciul de Informații și Securitate.

Potrivit anchetei, în 2015 fostul șef interimar al Procuraturii din Cahul a deschis un dosar penal pe numele unui polițist care a refuzat să închidă o procedură contravențională în care era vizată o benzinărie din orașul Cantemir. Dosarul în care polițistul era învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu a ajuns în judecată, fiind achitat de instanțele din țară.

Fostul șef interimar al Procuraturii din Cahul mai este acuzat de amestec în înfăptuirea urmăririi penale și a justiției în cadrul a încă două cauze penale. Acesta nu și-a recunoscut vina. În prezent, el este suspendat din funcţie şi cercetat în stare de libertate, având interdicția de a părăsi localitatea. Dacă va fi găsit vinovat, procurorul riscă până la cinci ani închisoare.

Spread the love

Check Also

Cum va fi vremea în următoarele zile

Toamna încearcă să intre în forță și, după o perioadă de vreme caldă și însorită, …