Igor Dodon: Dacă în toamnă va fi un al doilea val de COVID-19, alegerile prezidențiale, programate pe 1 noiembrie, ar putea fi amânate | VIDEO

Alegerile prezidențiale, programate pentru 1 noiembrie, ar putea fi amânate, dacă în toamnă va fi înregistrat un al doilea val al pandemiei de coronavirus. Despre asta a anunțat astăz șeful statului Igor Dodon în cadrul emisiunii sale „Președintele răspunde”.

În condițiile în care reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății, dar și specialiștii din Moldova avertizează că, în toamnă, țara noastră ar putea să se confrunte cu un nou val de infecții cu virusul COVID-19, șeful statului admite că acesta ar putea fi un motiv de a amâna alegerea unui nou președinte.

IGOR DODON, președintele Republicii Moldova:”Noi înțelegem că există riscul că toamna va fi un nou val de COVID-19. Dacă Parlamentul va declara stare de urgență, atunci, potrivit Constituției, toate alegerile se anulează sau amână. Astfel, dacă toamna vor fi multe cazuri de coronavirus, vom fi nevoiți să amânăm alegerile.”

Precizăm că în data de 11 mai, Igor Dodon a lansat ideea ca alegerile prezidențiale, preconizate pentru toamna acestui an, să se desfășoare pe 1 noiembrie. În aceeași zi, deputații Partidului Socialiștilor au anunțat că au eleborat un proiect de hotărâre în acest sens și l-au înregistrat în Parlament. Astfel, joi, 21 mai, inițiativa PSRM a fost supusă votului în plen, fiind susținută de 50 de democrați și socialiști și un deputat independent.

Spread the love

Check Also

Deputaţii „Pro Moldova” solicită Procuraturii Generale tragerea la răspundere pe cei care lansează zvonuri | VIDEO

Deputaţii „Pro Moldova” solicită Procuraturii Generale tragerea la răspundere a preşedintelui Igor Dodon, a premierului …