Instanța a emis un mandat de arestare pe numele lui Plahotniuc | VIDEO UPDATE

Judecătoria Chişinău, sediul la Ciocana, a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Vlad Plahotniuc. Termenul de arest va fi calculat din momentul reținerii lui. Fostul preşedinte al Partidului Democrat este învinuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari.

Vladislav Roșca, apărătorul lui Plahotniuc susține că clientul său se declară nevinovat, deoarece nu sunt probe care ar demonstra vinovăţia lui. Totodată, el susține că apărătorii vor contesta decizia instanței.

Reieșind din aceste materiale eu nu prea văd probe care ar confirma cel puțin implicarea sau bănuiala rezonabilă a domnului Plahotniuc în săvârșirea acestei infracțiuni, a declarat VLADISLAV ROȘCA, avocatul lui Vlad Plahotniuc.


Din spusele procurorului, Plahotniuc ar putea să fie dat în căutare internațională.

Procuratura urmează să transmită materialele și inclusiv mandatul de arest de astăzi organelor responsabile de căutarea persoanelor, care urmează să facă uz de toate posibilitățile pentru a asigura prezența acestuia în fața organelor de urmărire penală,  a declarat VICTOR CAZACU, procuror.

Vladimir Plahotniuc este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit procurorilor, pe parcursul anilor 2013 – 2015, acesta a creat o schemă infracțională cu scopul de a transfera, dobândi, deține și utiliza bunuri despre care știa că sunt venituri ilicite. Procurorii susțin că având intenția de a tănui aceste bunuri, Plahotniuc a înființat, prin intermediul unor persoane interpuse, mai multe companii rezidente și nerezidente, prin care a organizat circulația mijloacelor băneși în proporții deosebit de mari – circa 18 000 000 dolari SUA și 3 500 000 euro.


Materialele cauzei ar demonstra că Plahotniuc știa că aceste sume constituie mijloace financiare ilicite obținute din creditele bancare neperformante acordate de către BANCA DE ECONOMII S.A., BC UNIBANK S.A. și BC BANCA SOCIALĂ S.A. Tot în acest dosar de spălare de bani mai sunt vizate două persoane, dintre care una a fost reținută deja pentru 30 de zile.

Spread the love

Check Also

Zeci de locuitori ai com. Jora de Mijloc cer reincluderea lui Sergiu Labliuc în cursa electorală

Câteva zeci de locuitori ai comunei Jora de Mijloc au cerut, azi, în fața Curții …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *