Ion Chicu: Tariful la gazele naturale va rămâne neschimbat în acest an | VIDEO

Tariful la gazele naturale pentru consumatori va rămâne neschimbat în acest an. Anunțul a fost făcut de premier după întrevederea cu șeful misiunii FMI în Moldova, Ruben Atoyan. Deși anterior Ion Chicu nu a exclus faptul că în relaţiile Moldovei cu FMI ar putea interveni o pauză, astăzi el a optat pentru semnarea unui nou program. De cealaltă parte, reprezentantul FMI a declarat că Moldova este coruptă, iar justiția nefuncțională. Potrivit lui, obiectivele programului în mare parte au fost atinse, iar țara noastră va primi o tranșă de 20 de milioane de dolari.

Deși în luna decembrie, Fondul Monetar Internațional le-a recomandat autorităților de la Chișinău să majoreze cu 30 la sută tarifului la gaze pentru consumatorii finali, premierul Ion Chicu spune că nu vede premize pentru asta.

ION CHICU, prim-ministru: Pentru anul acesta nu există acest risc, deoarece prețul de cumpărare a gazului rusesc este stabilit pentru un an întreg și noi nu vedem acest risc.

Anterior, însă, după vizitele sale la Moscova, președintele Igor Dodon s-a lăudat de mai multe că a convenit cu autoritățile ruse asupra reducerii prețului de achiziție a gazelor naturale. Șeful Executivului a vorbit și despre posibilitatea de a reduce TVA-ul pentru domeniul HoReCA de la 20% la 10%, așa cum era anterior.

ION CHICU, prim-ministru: În ceea ce privește HoReCa, noi vom discuta acest aspect suplimentar. Suntem în plin an bugetar, în plin an fiscal. Este legea care este, dar noi vom găsi o soluție, astfel încât acest sector să fie susținut.

De cealaltă parte, reprezentantul FMI a apreciat pozitiv programul cu Moldova, dar a remarcat că statul este corupt și justiția nu funcționează adecvat.

RUBEN ATOYAN, șeful misiunii FMI în Moldova: Se atestă o impresie generală că statul este corupt și justiția nu funcționează adecvat, cadrul de reglementare nu este pus în aplicare în mod corespunzător, iar existența sectorului impunător al întreprinderilor de stat generează riscuri bugetare și subminează concurența și productivitatea.

Programul FMI la care s-a angajat Moldova se va finaliza în 20 martie. În urma încheierii acestuia, țara noastră va primi o tranșă de 20 de milioane de dolari. Totodată, autoritățile vor negocia un nou program.

Spread the love

Check Also

Amenzile pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a bolilor epidemice ar putea fi micșorate

Amenzile aplicate pentru nerespectarea prevederilor/măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice, precum și …