Jaful de la MAIB: Suma banilor furați s-a dublat și numărul clienților prejudiciați a crescut | VIDEO

Suma banilor furați de la filiala Moldova Agroindbank crește pe zi ce trece. Responsabili ai instituției anunță că s-au sustras peste 54 de milioane de lei și asta nu e tot. Mulți clienți încă nu și-au verificat casetele în care își țineau bunurile, astfel că suma prejudiciului s-ar putea mări. De cealaltă parte, la aproape o săptămână de la producerea jafului, poliția susține că încă nu are niciun suspect.

Șeful adjunct al Inspectoratului Național de Investigații, Alexei Laza, a declarat pentru presă că numărul persoanelor care se plâng la poliție că au fost jefuiți crește zilnic. Dacă la început, se vorbea de 31 de oameni păgubiți de la care s-ar fi furat aproape 30 de milioane de lei, atunci în prezent vorbim de 51 de clienți și peste 54 de milioane de lei furați.

Totodată, ce ține de indivizii care au dat spargerea, poliția ridică din umeri și spune că încă nu are vreun suspect. Aceștia n-au lăsat nicio urmă și au lucrat foarte profesional, mai spune Laza.

Potrivit lui, camerelor video, sistemul de alarmă și semnalul radio au fost deconectate din interior băncii, iar asta înseamnă că ar fi fost implicate persoane care au activat la bancă sau la compania de pază.

De cealaltă parte, agenții care asigură securitatea instituției refuză să vorbească la acest subiect. Totodată, pază fizică la bancă nu era.

Amintim că jaful de la o filială a Moldova Agroindbank s-a produs în noaptea de 6 iulie.

Câțiva indivizi au au tăiat gratiile de la geam, au pătruns prin spatele instituției și au furat bunuri materiale, bijuterii și acte depozitate în căsuțele de siguranță ale băncii. Poliția acuză banca de faptul că nu a luat toate măsurile de securitate necesare în vederea prevenirii infracțiuni.

Banca oferă o recompensă de 1 milion de lei pentru cei care vor oferi detalii care pot duce la identificarea persoanelor implicate în jaf.

Totodată, responsabilii anunță că vor compensa fiecare client păgubit cu o sumă de până la 500 de mii de lei.

Spread the love

Check Also

O româncă a încercat să plece din Republica Moldova cu mașina ticsită cu țigări | VIDEO

Mai multe pachete de țigări, ascunse într-un automobil au fost depistate la vamă. Iar o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *