La ce etapă se află lucrările de restabilire a Filarmonicii Naționale, care a ars cu aproximativ o lună în urmă | VIDEO

La aproximativ o lună de la incendiului Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, lucrările de restabilire a edificiului pare că bat pasul pe loc. Echipa noastră de filmare a mers la fața locului unde au fost observați doar câțiva soldați care munceau. Din spusele directorulu artistic, Marian Stîrcea, și în prezent sunt evacuate unele lucruri din interior, iar pereții care au avut de suferit în urma incendiuluii urmează să fie examinați de către specialiști doar după ce tot pietrișul și dărâmăturile din interior vor fi scoase.

După o lună de la incendiu, la Filarmonica Națională lucrările nu au avansat, susține directorul artistic al instituției Marian Stîrcea. Asta chiar dacă autoritățile au declarat atunci că edificiul urmează să fie restabilit cât mai repede posibil.

MARIAN STÎRCEA director artistic Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”: „Au fost niște ordonanțe de mai sus de la Guvern, Președinție ca să fie cât mai repede realizate aceste lucrări, dar până ce, chiar acum vedem că nu sa început încă nimic. Dar câteodată, într-adevăr, vorbe le rămân vorbe, dar fapte… suntem la etapa ceea care vedem. Ce se vede aceea e la moment. Eu nu pot să spun din ce considerente puțin se tărăgănează, poate nu se tărăgănează. Poate acum o să intrăm acolo și o să fie multă lume, ingineri care lucrează ceva”.

Am dat curs invitației și am mers împreună în interiorul clădirii, unde am găsit doar câțiva muncitori, care, ajutați de soldați scoteau mobilierul salvat de flăcări. Marian Stîrcea spune că jumătate din clădire este într-o stare satisfăcătoare, însă nu se știe dacă pereții vor rezista, după ce va fi evacuat tot gunoiul.

MARIAN STÎRCEA director artistic Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”: „Se scoate ce a mai rămas, niște mese, dulapuri…. ultimele lucruri care au rămas se duc în depozit în curte”.

Comisia care examinează situația în care a ajuns Filarmonica Națională va efectua expertiza clădirii pentru a spune dacă edificiul poate fi restabilit sau nu, abia după ce vor fi evacuate toate deșeurile. Directorul Filarmonicii, Svetlana Bivol, a declarat pentru noi că aceste lucrări ar putea începe de săptămâna viitoare. Între timp, reprezentanții instituției ne-au mai spus că cele trei piane, care au ars în devastatorul incendiu, a căror preț depășește 150 de mii de dolari, nu au fost asigurate, din motiv că nimeni nu s-a gândit vreodată la un astfel de scenariu.

MARIAN STÎRCEA director artistic Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”: „Poate nici noi nu ne-am gândit la așa ceva, dar nici nimeni nu ne-a propus niciodată. Dar cine putea să se gândească că în scenă cândva o să ajungă un incendiu o să se demoleze și o să ardă pianurile celea”.

Am încercat să aflăm de ce lucrările la Filarmonică tărăgănează, așa cum a declarat directorul artistic, însă președintele comisiei create pentru a examina situația, Mihail Lupașcu, ne-a spus că va reveni mai târziu cu o reacție. Ulterior, nu a mai răspuns la telefon. Între timp, mai mulți interpreți, artiști, dar și oameni de rând din țară, cât și de peste hotare, au donat pentru reconstrucția edificiului. În contul deschis de Ministerul Finanțelor s-au adunat peste 874 de mii de lei, iar alții au transferat peste circa 521 de mii de lei direct pe contul deschis de Filarmonica Națională.

De asemenea, în susținerea artiștilor moldoveni a venit muzicianul și compozitorul rus Vladimir Presneacov, care a anunțat că va susține o serie de concerte la Chișinău, iar banii acumulați vor fi oferiți pentru restaurarea clădirii. Precizăm că pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de scânteile produse de aparatele de tăiat ţevi metalice.

Spread the love

Check Also

Accident pe traseul Hîncești-Rusca. Un automobilist a ajuns cu mașina în șanț | FOTO

La 4 decembrie, în jurul orei 15.20, pe traseul Hâncești-Rusca s-a produs un accident grav. …