La Chișinău au ajuns cele peste 100 de mii de doze de Pfizer, donate de către România | VIDEO

La Chișinău au ajuns cele peste 100 de mii de doze de Pfizer, donate de către România. Serul urmează să fie distribuit centrelor de vaccinare din țară.

Donația a fost întâmpinată de secretarul de stat al Ministerului Sănătății Denis Cernelea, dar și de către ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, aflat într-o vizită la Chișinău.

Oficialul a mai anunțat că Bucureștiul va acorda Moldovei și 300 de mii de euro pentru susținerea societății civile și a mass-mediei de la noi.

În prezent, moldovenii pot alege să se imunizeze cu mai multe tipuri de ser printre care Johnson & Johnson, AstraZeneca și Sputnik-V.

De la începutul campaniei, peste 900 de mii de oameni s-au imunizat, ceea ce reprezintă 15 la sută din populație.

Pe lângă România, statul nostru a primit doze de vaccin împotriva Covid-19 din Rusia, China, dar și prin intermediul platformei COVAX.


Spread the love

Check Also

Avertisment de la șeful Gazprom: Prețul gazelor în Europa ar putea crește și mai mult

Moscova, suspectată de multe ori că profită de dependența europenilor de gazele rusești și face …