Manifestări de comemorare a poetului Grigore Vieru. Ilan Șor a venit cu inițiativa de a edifica un bust al marelui poet la Orhei | VIDEO

Grigore Vieru ar fi împlinit, ieri, 14 februarie, 86 de ani. Mai mulți deputați, consilieri municipali, dar și funcționari ai municipiului și Raionului Orhei au depus flori la bustul poetului, de pe Aleea Clasicilor din Chișinău.

Rând pe rând, în semn de apreciere pentru Grigore Vieru, deputații Partidului ”ȘOR”, cei ai Platformei Parlamentare ”Pentru Moldova”, dar și consilierii municipali au depus flori la bustul poetului, menționând că opera sa este semnificativă pentru fiecare dintre noi.

MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: „Am venit să depunem flori, în semn de recunoștință și în semn de mare respect pentru contribuția lui Grigore Vieru în literatura și în cultura noastră.”

SERGHEI BURGUDJI, consilier municipal Partidul Politic ”ȘOR”: „Eu îl cunosc pe Grigore Vieru ca un poet important în cultura românească. La școală, țin minte, acum 20 de ani, când învățam poezii foarte interesante despre mamă, despre patrie.”

Și autoritățile locale din municipiul și Raionul Orhei i-au adus un omagiu lui Grigore Vieru. Întrucât în Orhei nu există un bust sau un monument al poetului, depunerile de flori au avut loc în Chișinău.

TATIANA PLATON, vicepreședinte al raionului Orhei: „Cu Grigore Vieru nu ne vom despărți niciodată. El rămâne în amintirile noastre, începând de la primele vârste ale copilăriei, atunci când am deschis primele pagini ale Abecedarului.”

VALERIAN CRISTEA, viceprimar al municipiului Orhei: „Grigore Vieru este o personalitate pentru noi, moldovenii, românii. Este o pildă pentru tânăra generație. Este un talent și un Eminescu al nostru.”

De asemenea, președintele Partidului “ȘOR”, primarul de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor, a venit cu o veste bună. Deputatul a anunțat pe Facebook că, în semn de înaltă prețuire pentru opera lui Grigore Vieru, lansează inițiativa înălțării unui bust al marelui poet în unul din parcurile Orheiului. ”Cărțile cu poeziile lui Grigore Vieru abundă în imagini luminoase cu plaiul nostru, sunt pline de patriotism și de iubire față de țară. Multe dintre poeziile lui o elogiază pe mama, cea mai dragă ființă de pe pământ pentru fiecare dintre noi”, a menționat politicianul.

Grigore Vieru s-a născut în data de 14 februarie 1935, în satul Pererîta, raionul Briceni. S-a stins din viaţă în data de 18 ianuarie 2009, în urma unui accident rutier, în apropierea satului Dănceni, raionul Ialoveni. Marele poet, împreună cu artistul plastic Lică Sainciuc, a dat viață abecedarului „Albinuța”.

Spread the love

Check Also

Un tânăr cu Volkswagen a pus la pământ un gard și un copac, la Dubăsari | FOTO

Un tânăr a ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasa a fost …