Marina Tauber cere demisia judecătorilor de la CC | VIDEO

Vicepreședintele Patidului Politic „ȘOR„ și deputatul în Parlament, Marina Tauber cere demisia judecătorilor numiţi recent la Curtea Constituțională şi organizarea unui nou proces de selectare a acestora. Redacția postului nostru de televiziune i-a sunat, pentru o reacție, pe noii judecători ai Curții, însă aceștia nu ne-au răspuns la telefon.

Pe una din paginile sale de pe rețele de socializare, vicepreședintele Patidului Politic „ȘOR„ și deputatul în Parlament, Marina Tauber, a publicat un mesaj prin care cere demisia judecătorilor numiţi recent la Curtea Constituțională şi organizarea unui nou proces de selectare a judecătorilor, argumentând solicitarea sa prin faptul că componența Curții  Constituționale nu emană încrederea  necesară.

MARINA TAUBER, vicepreședintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: „Curtea Constituțională suferă în aceste zile un prejudiciu de imagine mult mai grav decât atunci când fosta ei componenţă adoptase, într-un termen record, câteva decizii ce împingeau actualul parlament spre dizolvare. Astăzi unica soluţie pentru soluţionarea crizei de imagine fără precedent a CCM este metoda sacrificiului. Adică, judecătorii aleşi recent trebuie să îşi sacrifice carierele de dragul reputaţiei Curţii. Dar au ei oare atâta dragoste de ţară şi atâta respect pentru reputaţia instituţiilor statului nostru încât să plece din funcţii pentru a servi o cauză atât de nobilă? Puţin probabil,” a scris Marina Tauber pe pagina sa de facebook.

Scandalul la curtea constituțională a fost provocat de numirea socialistului, Vladimir Țurcan, la funcția  de președinte la CC. Mai mulți politicieni, juriști și deputați au criticat dur această decizie.

Spread the love

Check Also

Bărbat, adus cu elicopterul SMURD la Chișinău după un accident rutier

Un bărbat în vârsta de 41 de ani din raionul Râșcani, care a avut de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *