Moldova, asigurată cu gaze în continuare: Banii datorați Gazprom au fost transferați

Moldova nu va rămâne fără gaze naturale. Moldovagaz anunță că a transferat către SAP „Gazprom” plata pentru gazele naturale consumate în octombrie și prima jumătate a lunii noiembrie curent, scrie Unimedia.info

Miniștii s-au întrunit în ședință în această dimineață pentru a aproba proiectul hotărârii Guvernului privind alocarea mijloacelor financiare și încheierea unei tranzacții, care prevede soluționarea problemei aprovizionării neîntrerupte a consumatorilor cu gaze naturale și evitarea sistării livrării acestora.

Deputații au votat ieri în lectura finală, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent, la cererea Prim-ministrei Natalia Gavrilița. Astfel, 1,4 miliarde de lei alocate din bugetul de stat prin compania Energocom vor fi oferite Moldovagaz pentru a achita datoria către Gazprom. Proiectul a fost susținut de către 60 de deputați.

Gazprom a notificat luni, 22 noiembrie, Moldova să achite datoria pentru a nu sista livrările de gaze naturale. Ieri, compania a anunțat că a decis să facă o excepție pentru Moldova și acceptat extinderea termenului limită de plată până astăzi, la solicitarea autorităților de la Chișinău.

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a precizat că datoria se ridică la 1,3 mlrd de lei – bani pentru gazul consumat în luna octombrie și 50% în noiembrie.


Spread the love

Check Also

Moldovagaz va cere astăzi de la ANRE majorarea tarifului la gaze pentru consumatorii finali | VIDEO

Moldovagaz va cere astăzi Agenției Naţionale pentru Reglementare în Energetică majorarea tarifului la gaze pentru …