Moldova va primi 9 milioane de euro din partea Comisiei Europene pentru a face față crizei pandemice

Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, inițierea negocierilor și semnarea Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind realizarea proiectului „UE4Moldova: Facilitatea de sprijin a răspunsului sistemului de sănătate la situația de urgență COVID și realizarea reformelor conform Acordului de Asociere”.

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, acordul prevede oferirea asistenței nerambursabile în valoare de 9 milioane euro din partea Comisiei Europene și are drept scop acordarea suportului Republicii Moldova pentru a răspunde crizei provocate de pandemia COVID-19, precum și suportului pentru implementarea reformelor asumate în cadrul Acordului de Asociere UE-RM.

Acordul de finanțare cuprinde 4 componente, după cum urmează:

  1. Consolidarea capacității de a răspunde la situația de urgență COVID-19 în sănătate publică – 5 milioane euro;
  2. Consolidarea capacității de supraveghere, guvernanță corporativă și managementul riscului în sectorul financiar – 2 milioane euro;
  3. Sporirea transparenței, responsabilității și accesului la sistemul judiciar – 1 milion euro;
  4. Consolidarea capacității și sustenabilității mass-mediei locale – 1 milion euro.

Operațiunile ce urmează a fi finanțate în cadrul Acordului vor derula în perioada 2020-2026 și vor fi implementate de entități selectate de către Comisia Europeană, în conformitate cu criteriile stabilite în Acord.

Inițiativa de a încheia acordul respectiv aparține Comisiei Europene. Acordul de finanțarea urmează a fi semnat de către Serghei Pușcuța, Viceprim-ministru, Ministru al Finanțelor din partea Republicii Moldova și Lawrence Meredith, Director pentru relațiile cu țările din vecinătatea estică, din partea Comisiei Europene.

Spread the love

Check Also

Slusari: „Din noiembrie, vor fi probleme cu achitarea salariilor și pensiilor”. Cum a reacționat Ministerul Finanțelor

Deputatul și vicepreședintele Parlamentului, Alexandr Slusari, susține că situația financiar-bugetară din Moldova este una gravă, …