„Moldovagaz” CONFIRMĂ că Rusia ar putea sista livrările de gaze în Moldova. Furnizorul are dificultăți în privința contractării unui credit bancar și nu pomenește nimic despre datoriile de miliarde ale Transnistriei

S.A. „Moldovagaz” susține că există un risc foarte mare ca Rusia să întrerupă livrările de gaze către R. Moldova, dacă până la data de 20 ianuarie nu vor fi virați banii pentru consumul din a doua jumătate a lunii decembrie și prima jumătate a lunii ianuarie. În același timp, „Moldovagaz” nu pomenește nimic despre datoriile Transnistriei la gazele naturale, care se ridică la peste șapte miliarde de dolari, scrie ziarulnational.md.

„Moldovagaz” susține că negociază contractarea unui credit de la instituțiile bancare din R. Moldova, pentru a acoperi gaura provocată de majorarea prețului la 647 de dolari pentru mia de metri cubi, însă au apărut unele dificultăți.

„Negocierile privind acordarea unui împrumut comercial, pe termen scurt, pentru plata unei părți din consumul pentru luna ianuarie către SAP „Gazprom” sunt în curs de desfășurare. Dificultățile existente în acordarea unui astfel de credit sunt de natură tehnică, fiind determinate de situația financiară actuală a SA „Moldovagaz””, inclusiv o datorie istorică mare față de SAP „Gazprom”. Într-adevăr, există riscul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale, iar „Moldovagaz”, împreună cu Guvernul, lucrează pentru a preveni o astfel de situație”, se arată într-un comunicat de presă al filialei „Gazprom”.

Conducerea „Moldovagaz” încearcă să scoată basma curată „Gazprom”, care insistă ca plata pentru gaze să se facă în avans. Acest lucru se întâmplă odată cu preluarea puterii de către PAS.

„Condițiile contractuale de plată pentru gazul furnizat nu s-au modificat de la semnarea documentului în 2007, iar practica de plată a livrărilor, aplicată în cazul R. Moldova, este larg răspândită. La începutul săptămânii viitoare va avea loc o ședință a Consiliului de Observatori al întreprinderii, care va analiza problema plăților curente pentru livrările de gaze naturale, cu adoptarea deciziilor corespunzătoare. S.A. „Moldovagaz” a venit cu un set de propuneri, inclusiv rambursarea TVA și alte instrumente financiare, iar adoptarea acestor măsuri va contribui în mod semnificativ la depășirea situației create”, se mai arată în comunicat.

De menționat că ieri-seară a avut loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, care a aprobat mai multe decizii pentru depășirea crizei energetice din R. Moldova și a recomandat instituțiilor publice să raționalizeze consumul de gaz și energie electrică.


Spread the love

Check Also

Marea Britanie testează săptămâna de lucru de patru zile

În Marea Britanie a fost lansat recent un program pilot privind săptămâna de lucru de …