Născuți în cămașă: Patru tineri s-au prăbușit cu mașina pe Transfăgărășan, de la 40 de metri și au scăpat teferi | VIDEO

O mașină în care se aflau 4 tineri s-a prăbușit, pe Transfăgărășan, de la o înălțime de 40 de metri. Tinerii au scăpat cu răni ușoare și au ieșit singuri din autoturism. Accidentul a fost observat și anunțat la 112 de un participant la trafic, relatează mediafax.

Potrivit salvatorilor, în mașină se aflau patru tineri cu vârste între 23 și 25 de ani. Ajuns într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei la drumul înghețat, șoferul a pierdut controlul asupra mașinii și s-a prăbușit până pe celălalt tronson al Transfăgărășanului. Automobilul s-a rostogolit de câteva ori, însă niciunul dintre cei patru nu au fost răniți grav, ei ieșind singuri din mașină. Tinerii au fost preluați de trei ambulanțe și transportați la spital pentru investigații medicale.

De menționat că în weekend a nins abundent pe renumitul traseu de munte din România. Mai multe unități de transport au rămas blocate până la deszăpezire și s-au produs și câteva accidente rutiere. În acest context, drumarii au cerut turiştilor să nu se aventureze, dacă nu au mașinile echipate de iarnă.


Spread the love

Check Also

Japonia, grav afectată de Hagibis: Cel mai devastator taifun din ultimele şase decenii. Bilanțul victimelor

Cel puţin 31 oameni au murit, 15 sunt dați dispăruți şi aproape 200 au fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *