Nereguli de milioane la Moldtelecom | VIDEO

Foștii conducători ai întreprinderii de stat „Moldtelecom” au beneficiat de majorări de salarii, premii grase și călătorii de lux, care au sărăcit bugetul instituției cu sute de mii de lei. S-au făcut și angajări fictive și s-au aranjat licitații, pentru ca anumiți agenți economici să rămână unicii furnizori de bunuri și servicii în ultimii ani, beneficiind de venituri de milioane de lei de la „Moldtelecom”. Constatările au fost făcute în urma unui audit și au fost anunțate de directorul Agenției Proprietății Publice.

Fostul șef al Moldtelecom, Dan Mitriuc, ar fi beneficiat de premii neargumentate în valoare de 250 mii lei, iar de sărbători și-ar fi organizat vacanțe de sute de mii de lei din banii statului, în diferite colțuri ale lumii. Potrivit directorului general al APP, Eugeniu Moraru, S.A. Moldtelecom a avut parte de un management defectuos, începând cu anul 2012 și până în prezent. Astfel, conducerea companiei de telecomunicații a promovat anumiți agenți economici și a favorizat încheierea unor contracte nefavorabile pentru Moldtelecom, un contract exclusiv de plasare a publicității la tv și radio, mijloacele financiare fiind direcționate către un singur holding  media,  alte posturi media fiind discriminate în acest sens.

Conducerea Moldtelecom este acuzată și de utilizarea resurselor companiei în scopuri personale. „Fostul conducător al companiei a beneficiat, în 2019, de premii neargumentate, fiind majorați în mod artificial indicatorii de performanță ai Moldtelecom, iar pentru aceasta i s-a  acordat un premiu  în mărime de 6 salarii medii ale lui – circa 250 de mii de lei.


Unele deplasări ale șefilor de la Moldtelecom  au fost efectuate în scopuri personale.  Doar o vizită în Dubai, cu pretextul de a face cunoștință cu un dezvoltator IT, a fostului director general și a fostului director financiar, în martie, 2019, a costat 125 de mii de lei. Alte deplasări neargumentate în scop turistic au fost efectuate de Dan Mitriuc în Amsterdam, Tel Aviv, Berlin, fiind cheltuite peste 400.000        lei din contul Moldtelecom.

Contactată de noi, șefa serviciului de presă al Moldtelecom, Irina Vicol, spune că va veni mai târziu  cu o reacție.

IRINA VICOL, Serviciul de presă al  S.A.”Moldtelecom”: „Întrebările pe aceste subiecte, rog să mi le adresați în scris, la adresa de mail și noi vom reveni cu un răspuns la dumneavoastră.”


Dan Mitriuc şi-a prezentat demisia din proprie inițiativă, la 4 iulie curent. Acesta a ocupat funcția de director al Moldtelecom începând cu 11 aprilie 2016.

Spread the love

Check Also

Incendiu la Bălți. 25 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuit

Panică într-un bloc de locuit din Bălți. 25 de persoane, printre care 10 copii, au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *