Noi detalii de la tragicul accident de la Drochia, care a luat viața a doi frați minori. Motocicleta aparținea unor rude | VIDEO

Tragedie într-o familie din Drochia. Părinții și-au pierdut într-o clipă doi copii. Frații minori au murit într-un groaznic accident de circulație, produs noaptea trecută. Ambii adolescenți au decedat până la sosirea ambulanței. Informația ne-a fost confirmată de ofițerul de presă al IP Drochia, Ina Moscaliuc. 

INA MOSCALIUC, ofițer de presă IP Drochia: „Un minor de 16 ani, conducând o motocicletă și având ca pasager pe fratele său de 14 ani, a pierdut controlul ghidonului și s-a tamponat într-o placă din beton”.

Minorii se deplasau cu o motocicletă, iar din cauza vitezei înalte, vehiculul s-a izbit într-o placă de beton de pe acostament. Tragedia a avut loc în jurul orei 23:00, în localitatea Chetrosu, din raionul Drochia.

Potrivit Poliției, motocicleta cu care se deplasau tineri era fără numere de înmatriculare, iar aceștia nu aveau cască de protecție și nu dețineau permise de conducere.

Oamenii legii avertizează părinții, într-un comunicat de presă, să-și supravegheze în permanență copiii și să le comunice despre consecințele grave ale nerespectării principalelor reguli privind propria siguranță.

 


Spread the love

Check Also

CEC desfășoară o ședință la care sunt examinate sesizările depuse împotriva Marinei Tauber: în fața sediului autorității electorale zeci de locuitori ai municipiului Bălți scandează lozinci în susținerea candidatului PP ”ȘOR” | VIDEO

La această oră, Comisia Electorală Centrală desfășoară o ședință la care sunt examinate sesizările depuse …