„Noi îi mulțumim Partidului „ȘOR”: Peste trei mii de locuitori se pot bucura de lumină pe străzile a trei sate din comuna Biești | VIDEO

După ani de întuneric, străzile a trei sate din comuna Biești au fost iluminate în totalitate. Pentru asta au fost montați peste 40 de piloni, instalat cablu nou și montate peste 700 de corpuri de iluminat de tip led, ce permit economisirea energiei. Proiectul a fost realizat cu implicarea echipei Partidului ”ȘOR”, care și-a propus să scoată la lumină toate localitățile din țară, conduse de primarii formațiunii.

Mulțumiți că după ce le-a fost asigurat iluminat public, nopțile au devenit mai sigure pentru ei, locuitorii satelor Biești, Cihoreni și Slobozia-Hodorogea au au exprimat recunoștință reprezentanților Partidului ”ȘOR” așa cum au știut ei mai bine.

„În semn de mulțumire pentru lucrurile frumoase pe care le-ați făcut și le faceți. Pâine și sare, pentru dvs domnule Președinte”.

Bucuria că au parte de servicii de calitate se citea pe fața oamenilor din comuna Biești.

„- Am așteptat demult să avem lumină pe străzi. Ne temeam să mergem pe drum, știam că acum multe se mai întâmplă. – Dar acum cum e? – Acum e bine”.

„Suntem foarte bucuroși că avem lumină și nu mergem prin întuneric”.


„Noi îi mulțumim Partidului „ȘOR” pentru lumina adusă în satele noastre. Noi suntem foarte bucuroși că străzile sunt iluminate și nu sunt întunecate cum au fost până acum. Lumea merge pe străzi fără frică, cu încredere că o să ajungă cu bine acasă”.

Primarul a spus la rându lui că lucrările de montare a sistemului de iluminat public au durat câteva luni, dar că așteptarea a meritat. Cele trei localități au acum peste 40 de piloni, instalat cablu nou și montate peste 700 de corpuri de iluminat de tip led.

GRIGORE SVECLA, Primarul comunei Biești: „Nu am făcut divizarea, adică nu am împărțit comuna în sat aparte, Ciuhoreni, Slobozia sau Biești, am vrut să facem pentru toți împreună, pentru toți locuitorii”.


Proiectul privind iluminarea comunei Biești a costat 2,5 milioane de lei. Iar deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu au dat asigurarea că proiectele de modernizare nu se termină aici.

MARINA TAUBER, vicepreședintele Partidului Politic ”ȘOR”: „Noi vom continua să mergem pe agenda noastră, să promovăm proiectele de legi care au fost discutate cu dumneavoastră și care au în primul rând menirea socială și care o să aducă beneficii în fiecare casă”.


DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: „Raionul Orhei va fi transformat într-un mare șantier unde toată lumea va munci în continuare pentru că asta așteaptă locuitorii raionului Orhei, a municipiului Orhei și a întregii țări pentru că acei conducători pe care i-au ales să își facă treaba”.

Și președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a declarat într-o intervenție video că va munci în continuare împreună cu echipa sa pentru a le oferi oamenilor serviciile de calitate pe care le așteaptă.

ILAN ȘOR, președintele Partidului „ȘOR”: „Mă bucur să văd mulțumirea și bucuria în ochii dumneavoastră și că, împreună cu echipa mea, am reușit să contribuim la confortul și siguranța voastră. Așa cum am promis, împreună cu echipa mea, vom face tot posibilul ca dumneavoastră să fiți bine, iar localitatea să prospere”.

În 2020, Partidul „ȘOR” s-a angajat să realizeze peste o sută de proiecte de iluminat stradal în satele din țară. Multe dintre localitățile din raionul Orhei au fost deja iluminate. În paralel, formațiunea a derulat și alte câteva proiecte de infrastructură în peste o sută de sate.

Spread the love

Check Also

Deși, Nikolai Ceaus deja s-ar afla în Ucraina, o instanță din Moldova a respins cererea de extrădare a fostului judecător | VIDEO

O instanță din Moldova a respins cererea de extrădare în Ucraina  Nikolai Ceaus. Asta deși …