Noi scumpiri? Administratorii rutelor de maxi-taxi din Chișinău vor tarife duble | VIDEO Update

Prețul călătoriilor cu microbuzele în capitală s-ar putea dubla. După majorarea tarifelor la transportul interurban, administratorii curselor din Chișinău cer și ei scumpiri. Astfel, în loc de 3 lei am putea plăti 6 sau chiar 10 lei. Pasagerii sunt nemulțumiți, iar șoferii se plâng că suportă pierderi și insistă pe ridicarea prețurilor.

Administratorii microbuzelor de linie din capitală pregătesc un demers către primărie în care cer majorarea tarifelor pentru călătoriile prin oraș.

VECESLAV GĂINA, administrator microbuze: La noi nu a fost revăzut tariful de 14 ani. 14 ani. De la 9 lei – asta e sinecostul unei călătorii, dar noi am fi de acord, undeva la 6-7 lei.

Șoferii își doresc acestă majorare, declarând că sunt nevoiți să scoată bani grei din buzunare pentru reparații și procurarea pieselor.

GRIGORE COJOCARU, șofer microbuz: Într-un an de zile am bagat două mii și ceva de euro în mașina aceasta. Motorul, tot să o luați împrejur e toată făcută, când să-mi întorc eu acești bani?

ANDREI GÂNSARI, șofer microbuz: Și cu ce salariu vă mai alegeți? Iacă cu ce avem acolo, suntem ca paznicei cu 3000-2500 de lei, așa suntem noi șoferii. Noi cheltuim numai pe hârburile acestea.

AUREL MUNTEANU, șofer microbuz: Tare, tare tot nu trebuie, până la 5 lei cel mult.

Pasagerii sunt cei mai supărați când aud ne noi scumpiri.

Sunt mamă singură cu doi copiii și nuștiu cum o să mă descurc. Ei nu se gândesc la cetățeni.

Două mii de lei îi doresc lui domnul Dodon să trăiască cu așa bani, măcar o lună de zile să vadă el cum se trăiește cu două mii de lei. Dar acei care au 700-800 cum trăiesc? 

Vom mânca mai puțin. Medicamente nu o să avem de pe ce cumpăra.

Contactat de noi, consilierul primarului capitalei, Natalia Ixari, ne-a spus că administrația locală nu a primit deocamdată nicio solicitare de majorare a tarifelor la transportul cu microbuzul. În prezent, o călătorie costă 3 lei.

Spread the love

Check Also

Centrul de triere de la Moldexpo, aproape gata: În ce condiții și când vor fi primiți primii pacienți | VIDEO

Centrul de triere de la Moldexpo este gata în proporție de 90 la sută și …