Noi scumpiri la carburanți. A doua majorare din acest an

Benzina, motorina și gazul petrolier lichefiat s-au scumpit, iarăşi, dar de această dată ceva mai puţin decât patru săptămâni în urmă. Deocamdată preţurile noi, majorate, au fost afişate doar de câteva reţele de benzinării. Astfel un litru de benzină A 95 (cea mai populară benzină) costă 17,55-17,65 lei, față de 17,10 – 17,25 lei, cât costa anterior, scrie mold-street.com.

Motorina standard s-a scumpit cu circa 2,3%, de la 14,40 – 14,60 lei/litrul, la 14,90 – 15,0 lei, iar prețul gazului lichefiat a crescut cu 20 de bani, până la 10,35 lei pentru un litru.

Tendința de majorare prețurilor la carburanți pe piaţa Moldovei a început la mijlocul lunii decembrie 2020, când benzina și motorina s-au scumpit cu aproximativ 50 de bani, iar anul trecut s-a încheiat cu încă o scumpire neesențială – de 1-2%.

A urmat scumpirea cu peste 6% de la mijlocul lunii ianuarie 2021.

Majorarea are loc în condiţiile în care cotaţia barilului de petrol marca Brend a crescut de la începutul acestui an cu circa 20% şi a ajuns la mijlocul acestei săptămâni la nivelul de 61,6 dolari, cel mai mare preţ din februarie 2020 şi până în prezent. Din noiembrie 2020, cotaţia petrolului marca Brent a crescut cu circa 70%.

Un alt factor ce a stimulat majorarea prețurilor este politica fiscală a statului prin creşterea cu 9% a accizelor de la 1 ianuarie 2021. La fel un impact negativ îl are şi instabilitatea de pe piaţa valutară, în special deprecierea leului faţă de dolarul american.

Deși aceasta este a doua scumpire din acest an, suntem departe de nivelul-record. Amintim că cel mai scump carburanții au ajuns să coste în vara anului 2018. Atunci litrul de benzină A95 era vândut la preț de aproape 20 de lei, în timp ce motorina – cu aproape 18 lei.

Calculate în valută, cele mai mari prețuri au fost înregistrate în vara anului 2008, când un litru de benzină costa mai mult de 1,5 dolari, iar de motorină – circa 1,35 dolari, în timp ce accizele erau atunci de 8-9 ori mai mici decât în prezent.

Spread the love

Check Also

Carburanții s-au scumpit din nou. Este pentru a treia oară în această lună

Petroliștii au afișat la panou astăzi, 24 februarie, prețuri mai mari la carburanți. Scumpirile, cuprinse …