O clădire istorică din oraşul Odesa s-a prăbuşit parţial: Ce presupun autoritățile locale | VIDEO

O clădire istorică din oraşul Odesa, Ucraina, s-a prăbuşit parţial, noaptea trecută. Potrivit presei locale, mai multe persoane au fost evacuate din încăpere cu o zi înainte de incident, după ce pe un perete a apărut o fisură. Autoritățile locale presupun că de vină ar fi un locuitor.

Presa din țara vecină scrie că fisura a apărut, sâmbătă, pe peretele monumentului de arhitectură. Pentru a se asigura că locuitorii nu vor avea de suferit, toți oamenii au fost evacuați, iar noaptea trecută, s-a produs dărâmătura. În consecință, două apartamente au fost distruse. La fel, o casă din apropiere a fost avariată. Pietrele căzute au spart acoperișul, iar din cauza greutății, un perete a cedat. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.

Autoritățile din Odesa au dat asigurări că vor ține situația sub control. Potrivit lor, prăbușirea ar fi fost provocată de unul dintre locuitorii blocului, după ce ar fi efectuat unele lucrări de reparație.

La fața locului lucrează o echipă a departamentului pentru Situații Excepționale pentru a stabili cauza incidentului.

Potrivit autorităților locale, clădirea a fost construită în 1879 și deține titlu de monument de arhitectură.

Spread the love

Check Also

Accident cumplit în Egipt: Cel puțin 20 de persoane au ars de vii | VIDEO

Cel puțin 20 de persoane au ars de vii într-un cumplit accident, produs în Egipt. …