Opoziția cere convocarea ședinței Parlamentului: fie și în aer liber, ședințele în plen trebuie reluate | VIDEO

Opoziția cere convocarea ședinței Parlamentului după aflarea rezultatelor testelor la coronavirus de către deputați. Vicepreședintele legislativului Alexandru Slusari a anunțat că niciun deputat din fracțiunea sa, Platforma DA, nu este infectat cu virusul COVID-19. Un anunț similar a făcut mai devreme și grupul „Pro Moldova”.

Fracțiunea PAS susține că ședințele în plen trebuie reluate, fie și în aer liber, pentru a adopta legile cerute de Uniunea Europeană în schimbul unor ajutoare macrofinanciare, care, în caz contrar, pot fi ratate vara aceasta. Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, liderul PSRM, nu a venit, deocamdată, cu un răspuns la această solicitare. Greceanîi a suspendat, săptămâna trecută, ședințele plenare, după ce a fost confirmat primul caz de COVID-19 în rândul deputaților. Este vorba de democratul Eugeniu Nichiforciuc. Ulterior și socialistul Vladimir Mizdrenco a menționat pe rețelele de socializare că este infectat. Astăzi reprezentanții legislativului au anunțat
că șefa aparatului vicepreședintelui, Alexandru Slusari, a fost confirmată pozitiv, iar deputatul socialist Vlad Batrîncea a scris pe Facebook că și consilierul său s-a îmbolnăvit.

Opoziția mai spune că aliații socialiști ai președintelui Igor Dodon ar bloca ședințele, pentru a-l proteja pe șeful statului de o anchetă parlamentară, după apariția secvențelor video în care părea să ia o pungă cu bani de la fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc. De cealaltă parte, deputatul PSRM Vasile Bolea a replicat că opoziţia ar trebui să țină cont de situaţia epidemiologică din interiorul Parlamentului, iar dacă vrea să se expună riscului, nu are decât.

Spread the love

Check Also

Uniunea Europeană va acorda Moldovei 30 de milioane de euro | VIDEO

Uniunea Europeană va acorda Moldovei 30 de milioane de euro din ce-a de-a doua tranșă …