Pandemia: Record sumbru de decese în SUA, unele țări se redeschid treptat, iar altele intră în valul trei | VIDEO

De la începutul pandemiei, peste jumătate de milion de persoane au murit din cauza COVID-19 în Statele Unite. În timp ce unele țări se redeschid gradual, iar altele constată că au intrat în valul trei al pandemiei de coronavirus, premierul britanic Boris Johnson a prezentat planul de ieșire din lockdown. Ungaria a decis însă să prelungească starea de urgenţă cu 90 de zile.

Peste 500 de mii de persoane au decedat din cauza noului coronavirus în Statele Unite ale Americii, care a înregistrat, de asemenea, peste 28 de milioane de contaminări. “Au murit mai mulţi americani în această pandemie decât în Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi războiul din Vietnam”, a subliniat preşedintele Joe Biden într-o proclamaţie. La nivel mondial, SUA sunt cea mai afectată ţară de pandemie în termeni absoluţi.

Între timp, Germania, Franța, Polonia, Cehia ori Slovacia raportează o nouă creștere a ratei de infectare, din cauza mutațiilor virusului. În schimb, premierul britanic Boris Johnson a prezentat planul ieșirii Angliei din cel de-al doilea lockdown național, gradual. Astfel, elevii vor reveni la școală în 8 martie, însă magazinele neesențiale, frizeriile și sălile de fitness se vor redeschide abia pe 12 aprilie.

Toţi adulţii din Marea Britanie vor fi vaccinați cu prima doză a unui ser anti-COVID până la sfârşitul lunii iulie, a promis guvernul de la Londra. Până acum, peste 17,6 milioane de britanici, adică peste un sfert din totalul populaţiei, au primit o doză de antidot.

Iar Parlamentul de la Budapesta a prelungit, luni, starea de urgenţă din cauza COVID cu 90 de zile, ceea ce înseamnă că Guvernul va putea să emită ordonanţe în situaţii excepţionale până în 23 mai.

Spread the love

Check Also

O clădire istorică din oraşul Odesa s-a prăbuşit parţial: Ce presupun autoritățile locale | VIDEO

O clădire istorică din oraşul Odesa, Ucraina, s-a prăbuşit parţial, noaptea trecută. Potrivit presei locale, …