Plante de cânepă, depistate în casa unui bărbat din Strășeni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de poliție Străşeni au efectuat percheziții la domiciliul unui bărbat în vârstă de 50 ani, originar din satul Sireţi raionul Străşeni, suspectat de comiterea unui furt în luna iulie curent.

În rezultatul perchezițiilor, efectuate pe 31 octombrie, polițiștii au depistat și ridicat obiecte sustrase și/sau folosite la comiterea infracțiunilor, plante de cânepă, 350-400 grame de masă vegetală uscată fărâmiţată cu miros specific asemănătoare cu cânepa, precum și două sticle confecționate artizanal și destinate consumului de substanțe narcotice.

Pe piaţa neagră, valoarea drogurilor de proveniență vegetală constituie 15.000 de lei.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar suspectul riscă amendă în mărime de la 32.500 până la 67.500 de lei; muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la patru ani.

Spread the love

Check Also

Ca după război: Stațiile de așteptare din Chișinău sunt într-o stare deplorabilă | VIDEO

Deși vremea s-a răcit, iar în scurt timp vom avea parte de ploi, ninsori și …