Primele rezultate ale alegerilor din Rusia

După duminica alegerilor locale generale din Rusia, din 8 septembrie, au început să apară primele rezultate. În toate cele 16 regiuni pentru care s-au ales guvernatori, au câștigat candidații puterii. La Moscova, însă, în 19 din cele 45 de circumscripții, au ieșit în față reprezentanții opoziției sistemice. Iar la Habarovsk, partidul lui Putin – Rusia Unită – a luat doar două locuri din 36, scrie portalul Meduza.

La Habarovsk, majoritatea fotoliilor au mers către Partidul Liberal Democrat din Rusia. Potrivit surselor Meduza, formațiunea Rusia Unită și administrația președintelui nu s-au așteptat la asemenea rezultate. Se presupunea că vor învinge, ca și până acum, mai mulți candidați independenți care vor fi loiali puterii, scrie agora.md.

Potrivit datelor preliminare, 19 din cele 45 de fotolii din legislativul de la Moscova au mers către candidații opoziției sistemice, o parte dintre ei fiind susținuți de la Aleksei Navalnîi.

În total, alegerile au avut loc în 85 de regiuni din Rusia. Ele au fost considerate de opoziție drept o oportunitate de a slăbi partidul Rusia Unită, a cărui popularitate este la cel mai redus nivel din ultimul deceniu.

Spread the love

Check Also

Laura Codruța Kovesi, numită de Consiliul Uniunii Europene în funcția de procuror-șef european | VIDEO update

Laura Codruța Kovesi a fost validată astăzi de Consiliul UE pentru funcția de procuror-șef al …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *