Reprezentantul „Gazprom” despre noul termen limită de achitare a datoriilor: Mizăm pe faptul că Moldova își va respecta cu strictețe toate obligațiunile | VIDEO

Gazul nu va fi deconectat. În calitate de excepție, Gazprom a extins până vineri, termenul de achitare a datoriei Moldovei pentru gazele naturale consumate în octombrie și noiembrie. Anunțul a fost făcut de reprezentantul companiei, Serghei Kuprianov. Între timp, premierul Natalia Gavrilița s-a adresat Parlamentului să voteze de urgență rectificările la buget pentru achitarea datoriei de un miliard și 400 de milioane de lei. Unii analiști economici susțin însă că, prin alocarea acestei sume, se urmărește scoaterea banilor publici din buget de stat și acuză, totodată, guvernarea că administrează prost noua criză energetică.

SERGHEI KUPRIANOV, reprezentant oficial al ”Gazprom”: „Partea moldovenească recunoaște în totalitate datoria acumulată și se obligă să o achite până vineri, 26 noiembrie. În calitate de excepție și dând dovadă de bunăvoință și conștientizând situația dificilă cu care s-ar putea confrunta în acest caz cetățenii Moldovei, ”Gazprom” a căzut de acord. „Gazprom” mizează pe faptul că, pe viitor, Moldova își va respecta cu strictețe toate obligațiunile și va achita în termen.

Termenul de livrarea a gazului a fost extins după ce Guvernul s-a adresat către Gazprom cu rugămintea de a nu sista furnizarea combustibilului.

Informația a fost confirmată și de vicepremierul, Andrei Spînu, pe pagina sa de Facebook. Iar premierul Natalia Gavrilița s-a și adresat Parlamentului să voteze de urgență rectificările la buget pentru a putea fi lichidată restanța de 1 miliard și 400 de milioane de lei. Deputații se vor întruni joi ca să ia o decizie. Între timp, expertul Veaceslav Ioniță susține că este foarte îngrijorat față de ceea ce se întâmplă pe segmentul gazelor.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: „Mi se creează impresia că unicul scop pe termen scurt, care a fost urmărit – scoaterea din bugetul de stat a 1,4 miliarde de lei, asta este foarte trist. A fost gestionată situația extrem de prost, ne-am trezit în luna octombrie fără contract și cu un preț peste formula noua, care este în defavoarea noastră – cu 350 de dolari mai mult, ceea ce înseamnă că din suma aceasta de 1,4 miliarde de lei, care s-a decis să fie plătită din bugetul de stat în condiții neclare, jumătate este eroarea autorităților, cei care nu au gestionat corect procesul au cauzat jumătate din această pierdere”.

Economistul critică dur scoaterea banilor din bugetul de stat și spune că este imoral, ca din banii oamenilor săraci de la sate, să fie plătită căldura celor de la orașe.


VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: „Să nu uităm că impozitele le plătesc toți cetățenii R.M, iar cea mai mare parte a lor – oamenii de la țară, oamenii săraci cu venituri modeste nu au gaz, încălzire centralizată, iarna îngheață de frig și se încălzesc cu vreascuri și ei acum trebuie să plătească eroarea guvernării jumătate, iar jumătate încălzirea celor de la oraș. Tot ce s-a vorbit, interesul cetățenilor, nu vă faceți griji, îngrijorarea societății apoi liniștirea lor – toate au avut drept rezultat final scopul de a scoate 1,4 miliarde de lei din bugetul de stat”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Tabureceanu ne-a spus că Executivul nu comentează declarațiile lui Ioniță.


Spread the love

Check Also

„S-a urmărit doar scoaterea banilor din bugetul de stat”. Economistul Veaceslav Ionița critică dur decizia de a aloca 1,4 miliarde de lei din banii publici în fondul datoriei „Gazprom” | VIDEO

Gazprom reamintește autorităților de la Chișinău că azi expiră ultimatului înaintat pentru achitarea datoriilor, iar …