Rusia refuză mărirea cotelor de export pentru transportatorii moldoveni | VIDEO update

Cu 3 mii de autorizații de export mai puțin a oferit în acest an Rusia operatorilor de transport moldoveni, comparativ cu 2018. Despre acest lucru anunță, într-un comunicat de presă, Ministerul Economiei și Infrastructurii. Instituția precizează că a solicitat suplimentar 7 mii de autorizații și așteaptă răspunsul părții ruse.

Potrivit comunicatului de presă, cota de autorizaţii de export în Federaţia Rusă este negociată anual între Chișinău și Moscova, în cadrul şedinţelor Comisiei mixte din domeniu, iar schimbul de autorizaţii este realizat la începutul fiecărui an. Însă, pe parcursul ultimilor ani, partea rusă, unilateral, a redus cota.

Astfel, dacă în 2018 au fost eliberate 18 mii de autorizaţii, pentru anul curent a fost stabilită o cotă de 15 mii. Ținând cont că aceste cote sunt insuficiente pentru operatorii de transport rutier din Moldova, pentru soluţionarea acestei probleme, atât anul trecut, cât şi în acest an, ministerul de resort a remis multiple adresări în adresa părţii ruse cu solicitarea de majorare a cotei de autorizaţii, majoritatea fiind refuzate, se arată în comunicat.

Doar în luna august partea rusă a acceptat organizarea şedinţei Comisiei şi, la solicitarea acordării unei cote suplimentare de autorizaţii, a menţionat că aproape 90 la sută din volumul transportărilor bilaterale sunt efectuate de către operatorii de transport moldoveni, cota operatorilor ruşi fiind numai de puțin peste 9 la sută. Totodată, s-a insistat asupra necesității întreprinderii unor măsuri pentru a majora cota de participare a operatorilor ruși la transportul bilateral de mărfuri. Totuşi, în rezultatul negocierilor, partea rusă a acceptat acordarea în trimestrul III al anului curent a unui contingent suplimentar de 1250 de autorizaţii. În prezent, Ministerul Economiei a solicitat repetat eliberarea suplimentară a 7 mii de autorizații, iar în perioada următoare este preconizată o întrevedere, în cadrul căreia urmează a fi discutat și acest subiect.

Președintele Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto din Moldova, Dumitru Albulesa, a declarat pentru postul nostru de televiziune că transportatorii susțin eforturile Ministerului Economiei de a solicita părții ruse majorarea cotei de autorizații și sunt întotdeauna dispuși să întreprindă tot posibilul, pentru ca mărfurile moldovenești să ajungă pe piața din Federația Rusă.

Menționăm că, potrivit datelor Ministerului Economiei, în luna septembrie au beneficiat de autorizații 279 de operatori de transport, cărora le-au fost eliberate 1.214 autorizații. Iar în perioada 1-17 octombrie, au fost eliberate 380 de autorizații la 182 de transportatori.

Spread the love

Check Also

Prim-ministrul Ion Chicu a vizitat Subzona Orhei a ZEL Bălți, pentru a discutat cu managerii despre extinderea afacerilor | VIDEO

Prim-ministrul Ion Chicu a vizitat astăzi Subzona Orhei a Zonei Economice Libere Bălți. La uzina …