Salariații își vor putea crea o pensie suplimentară | VIDEO

Salariații își vor putea crea o pensie suplimentară faţă de cea pe care o vor primi de la stat. Un proiect care prevede acest lucru a fost aprobat în lectură finală de legislativ.

Potrivit legii, oamenii care-și doresc să aibă o alocație suplimentară atunci când ating vârsta de pensioare, pot crea un fond individul, unde să aloce bani din venitul lunar.

Spre deosebire de pensia privată, la pensia facultativă pot contribui toate persoanele, indiferent de vârstă sau de mărimea impozitului. Reprezentanții Ministerului Finanțelor, care sunt și autorii inițiativei, fiecare cetățean va putea decide fondul la care va contribui şi va încheia un contract individual.

Salariații vor stabili singuri care va fi mărimea contribuției.

Legea va intra în vigoare după jumătate de an de la publicarea în Monitorul Oficial. Un proiect similar a fost înregistrat în 2016, însă Guvernul a solicitat atunci retragerea documentului, invocând necesitatea ajustării acestuia la practicile europene.

Spread the love

Check Also

Mai multe indemnizații și prestații sociale se majorează din 2021

Începând cu anul viitor, cuantumul indemnizației unice la nașterea copilului se va majora de la …