Sărbătoare fastuoasă la Orhei cu un concert de excepție și tradiționala Masa Mare, cu ocazia marcării a 465 de ani | VIDEO

Municipiul Orhei va marca printr-o sărbătoare specială ziua orașului, care împlinește vineri, 8 noiembrie, 465 de ani. Programul deosebit organizat de autoritățile locale prevede atâta partea festivă, cât și activități distractive pe parcursul întregii zile, inclusiv o premieră specială – show-ul oamenilor în culori, dar și tradiționala masă mare.

Pentru seară, organizatorii au pregătit un concert de excepție cu cei mai îndrăgiți interpreți autohtoni, dar și un impresionant foc de artificii.

Sărbătoarea va începe la ora 10.00 cu un marș în centrul orașului și depuneri de flori la monumentul domnitorului Vasile Lupu. Tot atunci va fi intonat și imnul oficial al municipiului Orhei.

În cel mai scurt timp vor începe distracțiile cu o premieră specială  show-ul oamenilor colorați (color people show), care reprezintă un spectacol dansat al unui grup de persoane îmbrăcate în haine și măști în culori diferite. Este unul din cele mai noi și mai în vogă showuri internaționale și o premieră absolută la Orhei. Vor urma un concert organizat de copii, dar și un show al zmeilor de hârtie, urmate de evoluția colectivelor folclorice și o prezentare de modă a brandurilor autohtone.

Programul zilei mai presupune masterclass-uri gratuite pentru copii și maturi, dar și un târg tradițional, cu produse din ceramică, hand-made, suvenre și dulciuri. Ulterior, în acordurile orchestrei Mugurel, toți orheienii și oaspeții orașului vor fi invitați la Masa Mare, unde vor fi serviți gratuit cu bucate tradiționale.

Programul va continua cu un show al toboșarilor, dar și un nou spectacol al oamenilor în culori, după care va urma concertul dedicat Zilei Orheiului. Pe scenă vor urca îndrăgiți artiști și trupe autohtone precum „Lume”, „Brio Sonores”, Pavel și Cleopatra Stratan, formația „Catharsis”.

Evenimentul va culmina cu tradiționalul foc de artificii.

Orhei este unul din cele mai vechi orașe de pe teritoriul Republicii Moldova actuale, jucând un rol important comercial, dar și strategic în epoca medievală. Orașul a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii patru ani, după preluarea administrației sale de către fostul primar Ilan Șor și echipa sa.

La Orhei, într-un termen scurt a fost realizată, ceea ce numesc experții o adevărată „revoluție infrastructurală”, dar și socială. Datorită unui grandios proiect – parcul de distracții OrheiLand, Orheiul a fost denumit „capitala culturală” a Republicii Moldova.

orhei.md.

Spread the love

Check Also

Ca după război: Stațiile de așteptare din Chișinău sunt într-o stare deplorabilă | VIDEO

Deși vremea s-a răcit, iar în scurt timp vom avea parte de ploi, ninsori și …