Școlile din România vor fi închise începând de mâine

Toate școlile din România vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, până în 22 martie, a anunțat premierul Ludovic Orban. Măsura ar putea fi prelungită, dacă situația o impune, au precizat aceleași surse.

Premierul interimar Ludovic Orban a anunțat decizia de suspendare a cursurilor din învățământul preuniversitare în perioada 11 martie-22 martie inclusiv, cu posibilitatea de prelungire, scrie presa română.

„Avem informații că mulți cetățeni români care au aflat de posibilitatea închiderii Lombardiei și-au făcut bagajele și au pornit spre România. Grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la școală”, a spus Orban.

Ministrul interimar al Educației, Monica Anisie, a explicat că școlile vor fi închise de miercuri și nu de mâine pentru a lăsa părinților timp să caute soluții pentru a găsi pe cineva să stea cu copiii.

De asemenea, vor fi sistate stagiile în spitale pentru cursanții școlilor postliceale.

Premierul a mai spus că firmelor și instituțiilor li se va solicita să permită angajaților să lucreze de acasă, în măsura în care acest lucru este posibil.

Spread the love

Check Also

Bilanțul COVID-19 în lume: Cercetători din China susțin că în această săptămână va fi atins punctul maxim al pandemiei | VIDEO

Cu un bilanț al deceselor care creștere alarmant pe zi ce trece, în ciuda măsurilor …