Și-ar fi „transformat” curtea în stație de alimentare. O femeie din Telenești vindea combustibil chiar în propria ogradă

Pe 5 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției Investigarea Fraudelor Economice al Inspectoratului de Poliție Telenești au documentat presupusa activitate ilegală de comercializare a produselor petroliere practicată de o femeie. Suspecta, în vârstă de 39 de ani, este originară din raionul Telenești.

Ca rezultat al acțiunilor de documentare, polițiștii au depistat în gospodăria bănuitei un depozit special amenajat, destinat depozitării ilegale a produselor petroliere în scopul comercializării ulterioare. Totodată, la domiciliul acesteia a fost depistată și ridicată motorină fără acte de proveniență, în volum total de 380 de litri, scrie zugo.md.

Ca urmare a  verificărilor, polițiștii au stabilit că femeia ar comercializat motorina direct de la domiciliu, la un preț de circa 16 lei per litru. Astfel, dacă produsele ridicare ar fi fost comercializate ilegal, suspecta ar fi încasat un venit ilicit de aproximativ 6000 de lei.

Oamenii legii au inițiat o cauză contravențională. Dacă suspecta va fi găsită vinovată, ea riscă o amendă maximă de 3000 de lei.

Spread the love

Check Also

Reprezentantul Partidului ȘOR a fost ales președinte al raionului Orhei | VIDEO update

Partidul „ȘOR” anunță că „și-a asumat pe deplin guvernarea în raionul Orhei”. Consiliul Raional Orhei …