Sondaj: Ce salariu ar fi suficient pentru moldoveni, ca să nu plece din țară. Răspunsurile, în funcție de vârstă, studii, numărul de copii și preferințele politice

Majoritatea moldovenilor spun că dacă ar primi lunar un salariu net de 13.450 de lei, acest fapt i-ar determina să rămână în țară și să nu emigreze. Această sumă este de două ori mai mare decât salariul net din Republica Moldova, care în acest an va constitui circa 6.600 de lei/lunar. Datele au fost calculate de către expertul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, în baza unui sondaj de opinii realizat în luna octombrie, pe un eșantion de 1.100 persoane de către CBX-AXA.

Salariul mediu acceptat în acest an pentru a nu emigra din țară este cu 14,6% sau 1.710 lei/lunar mai mare decât anul trecut. Este cea mai mare creștere din toți cei 4 ani de când IDIS „Viitorul” realizează astfel de sondaje, transmite unimedia.info.

Așteptările salariale diferă substanțial, în dependență de vârsta respondentului. Astfel, tinerii de 18-29 de ani au cele mai mari așteptări salariale, de 15.920 lei/lunar, cea ce este cu 40% mai mult decât așteptările persoanelor în vârstă, care s-ar mulțumi și cu 11.200 lei/lunar. Însă aici trebuie să atragem atenția asupra unui aspect important. Așteptările oamenilor în vârstă, apți de muncă, sunt de două ori mai mari decât salariile existente, iar așteptările persoanelor în etate sunt de 4 ori mai mari decât pensia medie lunară. Această înseamnă că cel mai defavorizat grup social din Republica Moldova sunt anume persoanele în etate, deoarece veniturile lor sunt de 4 ori mai mici, decât așteptările lor.

În dependență de locul de trai al respondenților, există o diferență dintre cei care locuiesc în orașe și așteaptă un salariu mediu lunar de 13.810 lei și locuitorii din sate, care s-ar mulțumi și cu 11.530 lei/lunar.

Prezintă interes așteptările salariale ale familiștilor, care diferă esențial după numărul de copii cu vârsta de până la 18 ani din familii. Astfel, cele mai mari așteptări salariale sunt la familiile cu 1 sau doi 2 copii, iar cele mai mici la familiile fără copii sau la cele cu 3 și mai mult.

În dependență de studiile respondenților, salariile cele mai mari le așteaptă persoanele cu studii superioare 15.940 lei/lunar, cu 32% mai mult decât persoanele cu școală medie sau studii incomplete, care s-ar mulțumi și cu 12.090 lei/lunar.

Un aspect interesant prezintă așteptările salariale în dependență de preferințele politice ale respondenților. Astfel, cele mai mari așteptări salariale au persoanele care pledează pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Așteptările lor sunt de 14.680 lei/lunar. La popul opus, cu cele mai mici așteptări salariale sunt persoanele care pledează pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală. Pentru aceștia, un salariu de 11.800 lei/lunar este suficient pentru a nu părăsi țara.

 

Spread the love

Check Also

„Situația este foarte critică și se agravează pe zi ce trece tot mai mult”: agricultori din diferite regiuni ale țării au protestat în fața Guvernului | VIDEO

Peste o sută de agricultori din diferite regiuni ale țării au protestat astăzi în fața …