„Sunt necesare mai ales pentru persoanele cu necesități speciale”. Deputații partidului „ȘOR” insistă asupra avizării de urgență a proiectului ce prevede crearea farmaciilor mobile | VIDEO

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” cer avizarea de urgență a proiectului de lege care prevede crearea farmaciilor sociale mobile, în special în localitățile în care nu există farmacii. Parlamentarii au expediat un demers în acest sens ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, și președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului, Dan Perciun. Care este reacția celor doi oficiali la acest demers, aflați din materialul următor.

Deputații Partidului „ȘOR” spun că aproape 170 de mii de cetățeni susțin inițiativa lor de a asigura cu medicamente localitățile în care accesul la acestea este limitat. Este vorba despre semnăturile prezentate la Parlament. Ei afirmă însă că numărul celor care își doresc farmacii sociale mobile este mult mai mare, în special fiind vorba de vârstnici, persoanele cu dizabilități și cele cu copii. Formațiunea politică menționează că pentru avizarea proiectului, necesar mai ales în contextul pandemiei de Covid-19, este nevoie doar de voință politică și prin urmare își exprimă încrederea că și ceilalți colegi din Parlament vor oferi susținere. Contactați de TV6 pentru o reacție, responsabili de Ministerul Sănătății nu ne-au răspuns la telefon. În schimb, președintele Comisiei parlamentare protecției socială, sănătate și familie, Dan Perciun ne-a declarat că solicitarea deputaților Partidului „ȘOR” a fost recepționată și va fi analizată.

DAN PERCIUN, președintele Comisiei protecției socială, sănătate și familie: „Urmează mâine să avem comisia, a venit propunerea, o vom pune pe ordinea de zi și vom vedea dacă colegii vor susține includerea acesteia pe ordinea de zi. Urmează să examinăm foarte atent care sunt prevederile actualului proiect, prin ce este diferit, de ceea ce deja a existat. Cum el respectă criticile de constituționalitate care au fost aduse anterior de Curtea Constituțională”.

Anterior, Parlamentul a votat, în lectură finală, proiectul cu privire la activitatea farmaciilor mobile, ulterior însă, Curtea Constituțională l-a declarat neconstituțional.

Sesizările au fost depuse de deputații PAS, partidul “Platforma DA” și PDM. Aceștia au fost acuzați de inițiatorii legii că ar face lobby companiilor farmaceutice din țară. În prezent, programul farmaciilor sociale funcționează cu succes în orașul Orhei, comuna Jora de Mijloc din acest raion, dar și în orașul Taraclia.


Spread the love

Check Also

Ion Chicu cu noi învinuiri la adresa Maiei Sandu: șeful statului ar fi preocupat de rating în timp ce pandemia și creșterea prețurilor sunt premize ale unei crize extrem de grave. Reacția Președinției | VIDEO

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei solicită președintelui Maia Sandu să abordeze cu mare responsabilitate funcția …