Tragedie în raionul Drochia. Doi frați de 14 și 16 ani au murit într-un grav accident

Doi frați, de 14 și 16 ani, au murit în urma unui accident care s-a produs în noaptea de 25 noiembrie în raionul Drochia. Potrivit ofițerului de presă al IP Drochia Ina Moscaliuc, minorii se deplasau cu o motocicletă, iar din cauza vitezei înalte, vehiculul s-a izbit într-o placă de beton, scrie Newsmaker.md.

Polițiștii din Drochia investighează un accident rutier, care a avut loc noaptea trecută în jurul orei 23.00 la ieșire din satul Chetrosu.

Motocicleta de marca „Haojing 200”, fără numere de înmatriculare, era condusă de un băiat de 16 ani, care avea ca pasager pe fratele său de 14 ani, ambii locuitori ai satului Șuri din același raion.

Din cauza nerespectării vitezei de deplasare, conducătorul mijlocului de transport a pierdut controlul ghidonului și s-a tamponat într-o placă din beton. În urma impactului, ambii minori au decedat pe loc.

Minorul de 16 ani nu deținea permis de conducere, iar mijlocul de transport aparținea unor rude. Polițiștii urmează să stabilească dacă motocicleta a fost transmisă minorilor sau aceștia ar fi luat-o fără permisiunea proprietarului.


Spread the love

Check Also

Institutul Național de Metrologie are un nou director interimar

Ministerul Economiei l-a numit pe Alexei Pianîh în funcția de director interimar al Institutului Național …