Traian Băsescu, confruntare cu trecutul securist în fața instanței | VIDEO

Zi importantă pentru fostul președinte, Train Băsescu. Acesta s-a prezentat astăzi la Curtea de Apel București. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității îl acuză pe Băsescu de colaborare cu Securitatea, pe vremea când era student. 

Declarațiile fostului președinte, făcute joi, înainte de prezentarea la proces, au fost lacunare: „Nu îl comentez, trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere total diferite, eu și CNSAS, vom vedea. Ne va împăca un al treilea, judecătorul. Hai să vedem procesul”, a declarat  Traian Băsescu, la sosirea la Curtea de Apel București.

Întrebat dacă a fost sau nu colaborator al Securității, Traian Băsescu îşi neagă trecutul securist, în ciuda dovezilor devastatoare descoperite de cei de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Potrivit Consiliului, Traian Băsescu ar fi fost recrutat de Securitate în 1972, în perioada în care era  student la Institutul de Marină.

Conform documentelor depuse în instanță, o sursă, pe nume Petrov, ar fi dat informaţii despre doi studenţi. Petrov ar fi fost numele de cod al lui Băsescu. Petrov ar fi sesizat securităţii „aspecte  operative” despre colegi.

În acţiunea depusă la Curtea de Apel București de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu se arată că fostul preşedinte şi-ar fi  turnat colegii şi ar fi  menţinut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului.

Spread the love

Check Also

O a doua persoană a murit în Italia din cauza noului coronavirus. În Coreea de Sud s-a dublat numărul de îmbolnăviri

Panică în Italia, după ce doi oameni au murit și 30 au fost infectați cu …