Trei studenți de la UASM, infectați cu virusul COVID-19

Trei studenți de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM) au fost testați pozitiv cu virusul COVID-19. Prim-prorectorul instituției, Iurie Melnic, a declarat pentru ZdG că primul caz de infectare a fost înregistrat la 2 aprilie.

Potrivit lui Melnic, actualmente, 14 persoane de la căminul Facultății Cadastru și Drept sunt plasate în carantină, iar 47 – în autoizolare.

Luni, 6 aprilie, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei municipiului Chișinău, pretorul sectorului Râșcani, Vlad Melnic, a informat că este vorba despre un cămin separat în două părți: pentru studenți și pentru colaboratorii universității, ultimii având intrare separată.

Căminul nr. 1 al Universității Tehnice din Moldova, unde o studentă fusese infectată cu virusul COVID-19, a fost scos din regim de carantină săptămâna trecută.

Până astăzi, 6 aprilie, conform informațiilor oficiale, în R. Moldova au fost înregistrate 864 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 37 de persoane s-au tratat, 76 se află în stare gravă, iar 17 au decedat.

Spread the love

Check Also

După aproape trei luni de pauză, Piața Centrală și-a deschis porțile: Cum sunt respectate restricțiile? | VIDEO

După aproape trei luni de pauză, Piața Centrală din capitală astăzi și-a deschis porțile pentru …